Hotararile Adunarilor Generale Ordinare sau Extraordinare (AGA) ale societatii ALRO Slatina ar putea fi luate numai in cazul in care sunt prezenti actionari care sa reprezinta cel putin trei patrimi din capitalul social, daca AGA Extraordinara a ALRO, care urmeaza sa se desfasoare la data de 25 ianuarie, va lua o decizie in acest sens.
AGA Extraordinara va lua in discutie, in fapt, modificarea actului constitutiv al societatii, printre cele mai importante schimbari figurand obligatia ca pentru validitatea deliberarilor si luarea unor decizii de catre membrii AGA sa fie necesara, atat la prima, cat si la a doua convocare, prezenta actionarilor, care sa reprezinte cel putin trei patrimi din capitalul social al ALRO.
In plus, sedintele Consiliului de Administratie al societatii se vor tine, in cazul in care AGA Extraordinara decide acest lucru, la 25 ianuarie, in prezenta a cel putin trei patrimi dintre membrii sai, hotararile fiind valabile cu votul majoritatii membrilor prezenti.
In prezent, CA al ALRO numara cinci membri, dintre care unul este reprezentantul societatii Conef, iar un altul, reprezentantul Casei de Comert Marco International, firme care detin impreuna peste 42% din actiunile ALRO Slatina. Situatia se pastreaza proportional la nivelul celor doua AGA, Ordinara si Extraordinara. Restul membrilor in CA sunt reprezentantii Autoritatii pentru Privatizare.
Reprezentantii actionarilor urmeaza sa se pronunte si asupra extinderii puterii de decizie a Consiliului de Administratie si a AGA asupra incheierii, de catre conducerea societatii, a oricaror acte juridice, in cadrul desfasurarii activitatii curente, avand o valoare mai mare de cinci milioane de dolari, precum si aprobarea oricaror acte juridice incheiate in afara activitatii curente a societatii, avand o valoare mai mare de 2,5 milioane de dolari.
Autoritatea pentru Privatizare a publicat deja anuntul de vanzare a pachetului majoritar de 54,7% din actiunile societatii ALRO Slatina. Potrivit unor surse din cadrul institutiei, orice modificare a actului constitutiv al unei societati trebuie publicata in -Monitorul Oficial-, iar daca schimbarile vor afecta conditiile de licitatie asupra pachetului majoritar de actiuni, atunci, Autoritatea va reveni cu o completare a anuntului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















