IBM Romania SRL si Hewlett Packard GmbH sunt singurele companii care au depus oferte pentru furnizarea unui sistem informatic integrat care va asigura faza a doua de dezvoltare a sistemului de achizitii publice prin licitatii electronice www.e-licitatie.ro, respectiv extinderea la nivel national, informeaza Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI).
Termenul-limita prevazut in caietul de sarcini pentru depunerea ofertelor tehnice si financiare a fost 8 iulie, cand Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei a inregistrat documentatiile depuse de cele doua companii. Atribuirea contractului de furnizare va avea la baza criteriul -cea mai buna oferta din punct de vedere tehnico-economic-, precizeaza un comunicat al MCTI. Conform anuntului de licitatie, data-limita de livrare a echipamentelor va fi de 30 zile de la data atribuirii contractului, pentru prima etapa, respectiv de 30 de luni pentru intregul contract aferent celei de-a doua faze de dezvoltare a sistemului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















