IFC a depus ieri scrisorile de intentie pentru coparticiparea la proiectele de privatizare din domeniul energetic, se arata intr-un comunicat emis de Ministerul Economiei si Comertului. Potrivit autoritatilor, IFC este interesata sa participe la mai multe proiecte de privatizare in domeniile distributiei de gaze naturale, industriei petrolului si productiei de energie electrica. O lista completa a tuturor obiectivelor care urmeaza sa fie privatizate va fi prezentata de Ministerul Economiei si Comertului investitorilor strategici in perioada urmatoare.
Assaad Jabre, vicepresedintele IFC, a declarat ieri, intr-o intrevedere cu ministrul economiei si comertului, Dan Ioan Popescu, ca are -interesul de a sustine procesul de privatizare a utilitatilor publice din domeniile energie, petrol si gaze naturale prin coparticipare atat ca investitor, cat si prin asigurarea de credite necesare structurilor private dupa procesele de privatizare-. Totodata, cei doi oficiali au analizat disponibilitatea pentru sustinerea implementarii mecanismelor de piata in domeniul energiei si a unor programe de consultanta pentru definirea politicilor de reindustrializare a Romaniei si implementare a acestora.
Amintim ca guvernul are intentia sa privatizeze mai multe unitati din domeniul energiei electrice si gazelor naturale. Astfel, au fost scoase la privatizare, printre altele, Distrigaz Sud si Distrigaz Nord sau termocentralele de la Rovinari si Turceni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















