Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP) va restrictiona, incepand cu data de 25 martie, importul de oua din tarile extracomunitare, exceptie facand Cehia, care dispune de doua unitati de productie agreate de UE. -Avizele sanitar-veterinare de import, eliberate anterior datei de 25 martie, isi pierd valabilitatea, iar transporturile de oua de consum insotite de certificate de sanatate emise dupa aceasta data se resping de la frontiera-, a declarat, ieri, secretarul de stat in MAAP, Mihai Lungu. Oficialul MAAP spune ca, in urma unei analize a importurilor de produse agroalimentare, facuta la nivelul Executivului, s-a decis constituirea unui Comitet de monitorizare, care se va intruni de cate ori este nevoie. -Problema nu este ca se importa oua. Problema o constituie faptul ca acestea sunt subevaluate in vama-, declara Mihai Lungu. El spune ca, desi anul acesta importul de oua a fost mai mic decat in aceeasi perioada a anului trecut, nivelul este destul de ridicat si producatorii romani au ajuns sa acumuleze stocuri de 25 milioane de oua, in timp ce importurile sunt de 32 milioane de oua. Producatorii romani de oua au reclamat in repetate randuri importurile masive de oua care sunt subfacturate in vama si care concureaza neloial produsele autohtone. Ei sustin ca pot asigura fara probleme cererea interna.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















