Impozitul forfetar, prin care se înlocuiește cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri cu o sumă fixă, se va aplica de la 1 ianuarie 2014, potrivit unui proiect de lege discutat în primă lectură miercuri în Guvern și care va fi trimis Parlamentului spre adoptare în regim de urgență.
Surse guvernamentale au declarat agenției MEDIAFAX că proiectul de lege nu a putut fi adoptat, miercuri, deoarece nu primise toate avizele necesare, și va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare, pentru a fi apoi dezbătut în regim de urgență în legislativ.
Ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că impozitul forfetar se va aplica pentru câteva mari categorii de servicii: hoteluri și pensiuni; restaurante, baruri și cafenele; saloane de înfrumusețare și spălătorii auto.
Guvernul urmărește prin această măsură lărgirea bazei de impozitare prin taxarea firmelor care nu declară profit și care, potrivit autorităților, fac evaziune fiscală.
Impozitul forfetar va fi stabilit ca sumă fixă, în funcție de anumiți indicatori pentru fiecare domeniu de activitate.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















