Home Economic-Financiar Inainte de a i se taia coada, leul isi scutura viguros coama

Inainte de a i se taia coada, leul isi scutura viguros coama

DISTRIBUIŢI

Obtinerea calificativului din partea Comisiei Europene, privind capacitatea economiei de a face fata presiunilor concurentiale de pe piata unica, presupune miscarea libera a capitalurilor, asa incat, liberalizarea contului de capital, programata pentru primavara anului 2005, nu mai poate fi amanata. Dupa liberalizare, leul nu va mai fi doar comercial, ci va fi un leu financiar, adica in totalitate convertibil. Cel putin, aceasta este una dintre concluziile seminarului pe teme financiare -EU – Cofile-, desfasurat la Sinaia, in organizarea BNR, Alpha Bank si ARB.

Ce presupune liberalizarea totala a contului de capital? Pe de-o parte, accesul nerezidentilor la depozitele in lei si la titlurile de stat pe termen scurt, la instrumente financiare pe trei luni, iar pe de alta parte, cumpararea directa de active reale, mult mai ieftine comparativ cu zona euro (case, terenuri). Daca partea de active reale nu ridica probleme mari, cel putin pe termen scurt, activele financiare pot da mari batai de cap bancilor comerciale, BNR si economiei in general. Capitalurile speculative, asa-zisii -bani fierbinti- atrasi de dobanzile inca ridicate oferite la depozitele in lei, pot iesi la fel de repede cum au intrat, plecand frumusel acasa cu profitul gras obtinut din dobanzi (in conditiile in care diferentialul de dobanda intre zona euro si Romania se mentine la un nivel deosebit de atractiv – de cateva procente bune).

Ce parghii are la indemana BNR?

Pe langa mecanismele clasice de transmisie a politicii monetare, banca centrala are la indemana jocul expectatiilor. Sa le luam pe rand. Principalele parghii de transmisie a politicii monetare sunt: rezervele minime obligatorii (care la lei ar trebui sa scada, iar la valuta ar putea fi chiar usor majorate, daca creditele in valuta ies din matca prognozata) si cursul de schimb valutar. BNR a ales acest moment de flexibilizare a cursului valutar (managed float, in care componenta de administrare va fi utilizata mai rar, iar fluctuatiile de curs vor fi mai mari) pentru ca rezervele internationale ale BNR (valute plus aur) se situeaza acum la un nivel confortabil de acoperie in luni de importuri, depasind per total 11 miliarde de euro. Pe de alta parte, evolutiile investitiilor straine directe (ISD) si de portofoliu, incasarile din privatizare, transferurile curente si alte intrari de capital, pe primele noua luni ale anului, au condus la cresterea rezervelor valutare, de la inceputul anului, cu 3,5 miliarde de euro.

BNR va continua sa intervina in piata, dar mult mai rar, numai cand interventiile vor servi obiectivelor de politica monetara.

Speculatorii vor da pe mere ce au luat pe pere

Investitorii straini in active financiare vor castiga din dobanda, dar vor pierde la curs. Intr-o situatie ipotetica, in care ar intra in tara sume mari in euro la un anumit curs de schimb, ce ar inghiti repede dobanzile net superioare oferite de piata din Romania, fluctuatiile de curs valutar le-ar putea crea -indigestie- la plecare, castigul obtinut din dobanda fiind inghitit de diferenta de curs dintre momentul intrarii si cel al iesirii din piata.

In aceste conditii, nici nu incape vorba de o relaxare a politicii monetare, iluzie data de scaderea cu pasi mici a dobanzilor. -CA al BNR a hotarat pastrarea in continuare a conduitei prudente a politicii monetare pentru atingerea obiectivelor de inflatie- – aceasta este pozitia oficiala a BNR.

Aprecierea leului fata de cosul valutar, provocata de intrarile de capital si permisa de castigurile de productivitate, va conduce la o inasprire a conditiilor monetare.

Printre masurile de minimizare a riscurilor liberalizarii contului de capital promovate de Banca Nationala se numara: dezvoltarea tuturor institutiilor din sectorul financiar, intarirea reglementarii si supravegherii bancare a pietei de capital si a celei de asigurari, utilizarea temporara de controale pentru descoperirea capitalului speculativ, precum si intarirea procedurilor contabile, de audit si de transparenta etc.

Delearii, jucati pe degete de cursul valutar

Dealerii isi vor castiga mai greu existenta, dupa perioadele indelungate de somnolenta, in care cotatiile erau tinute in frau de intrarile in piata ale BNR, iar marja de apreciere a monedei nationale era facuta publica. -Consiliul de Administratie al BNR a hotarat sa promoveze o mai mare flexibilitate a cursului de schimb al leului prin limitarea interventiilor bancii centrale pe piata valutara. Totodata, s-a hotarat renuntarea, inca de pe acum, la anuntarea publica a unei marje prognozate de aprecierea reala a cursului de schimb al leului, ceea ce invalideaza orice anticipare privind o iminenta depreciere a monedei nationale, ca urmare a interventiilor bancii centrale-. Aceasta este pozitia oficiala a BNR.

Flexibilizarea cursului de schimb -batatoreste- calea de trecere la liberalizarea contului de capital, flexbilitatea mai mare a cursului fiind complementara trecerii la noul cadru de politica monetara – tintirea inflatiei si a etapei urmatoare de liberalizare a contului de capital.

Jocul expectatiilor

Pentru anul viitor, BNR va anunta o marja de inflatie (cel mai probabil sapte procente, plus/minus 1%) pentru a contracara din timp speculatiile cu privire la ratarea tintei de inflatie. Pentru sfarsitul acestui an, se prognozeaza o inflatie usor mai mare, de 9%, poate chiar peste 9,5%, ca urmare a majorarii substantiale a pretului titeiului pe plan mondial, ajustarii preturilor administrate (energie, gaze), majorarilor salariale. -Intrucat pentru perioada urmatoare se anticipeaza tendinta de crestere a tuturor componentelor cererii agregate (consumul public si privat, formarea bruta de capital si exportul), CA al BNR a hotarat pastrarea in continuare a conduitei prudente a politicii monetare pentru atingerea obiectivelor de inflatie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.