Home Economic-Financiar Inainte de alegeri, traficul rutier va fi blocat de camioane

Inainte de alegeri, traficul rutier va fi blocat de camioane

DISTRIBUIŢI

Transportatorii cu camioane mici, care efectueaza transporturi de marfa pe relatia cu Italia, inregistreaza pierderi lunare de peste 1.200 miliarde de lei. Pierderile sunt cauzate de epuizarea autorizatiilor de transport, inca de la inceputul lunii septembrie. Potrivit atat unor lideri ai patronatelor din domeniu, cat si a unor oficiali, problema ridicata de operatorii mici este greu de rezolvat, existand sanse minime de izbanda. Cu toate ca ne aflam in plina campanie electorala, exista numai promisiuni peste promisiuni din partea autoritatilor si nici o solutie concreta. In aceste conditii, pierderile micilor transportatori ar putea ajunge la peste 120 milioane de euro. Slaba implicare a autoritatilor in rezolvarea solicitarilor micilor operatori a scos in strada la inceputul lunii octombrie o parte din camioane, iar acum acesti transportatori ameninta ca, pe 20 noiembrie, vor iesi din nou si vor bloca toate drumurile.


Epuizarea autorizatiilor pe relatia cu Italia, inca din luna septembrie, si neimplicarea autoritatilor duc la blocarea intregului trafic rutier cu camioane de pana la 7,5 tone. Potrivit Asociatiei Patronale a Micilor Transportatori Romani din Cluj-Napoca, lunar, micii operatori inregistreaza pierderi ce depasesc 1.200 miliarde de lei, nemaivorbind de zecile de miliarde pierderi directe la bugetul de stat, prin necumpararea motorinei si a elementelor conexe transportului in ultimele doua luni de inactivitate. -Fitilul bombei- va fi aprins cat de curand, pentru ca si marii operatori se confrunta, oarecum, cu aceeasi problema, dar se tem ca vor pierde mult mai mult daca drumurile vor fi blocate.

Potrivit lui Vasile Cojan, vicepresedintele Federatiei Nationale Patronale a Transportatorilor Rutieri din Romania (FNPTTR), aproximativ 20% din transporatori sunt in pragul falimentului, din cauza epuizarii autorizatiilor pe relatia cu Italia. Desi au mai fost acordate inca 1.000 de autorizatii, care spre nemultumirea micilor operatori au fost acordate numai transportatorilor cu camioane de peste 20 de tone, va fi greu de obtinut o a doua transa de autorizatii din partea italienilor. Din aceasta cauza, marii transportatori vor avea pierderi mult mai importante fata de micii operatori, adica de sase sau de sapte ori mai mult, ne-a precizat Cojan. Acesta ne-a explicat ca problema micilor transportatori ar putea fi amplificata, deoarce la o noua comisie, italienii ar putea sa spuna -nu va mai dam deloc-.

Statul pierde si mai mult

-La sfarsit de an, cand Ministerul Finantelor Publice va trage linie, vom vedea pierderile fata de anul trecut, prin transportul international de marfa-, ne-a declarat vicepresedintele FNPTRR. Pe de-o parte, el ne-a spus ca nu crede ca autoritatile romanesti pot rezolva problema ridicata de micii operatori, tinand seama ca politica transporturilor din Italia este facuta de federatii, iar acestia sunt nemultumiti de cabotajul facut de romani. Pe de alta parte, Mariana Stefan, avocatul federatiei, ne-a precizat ca singura solutie, care si ea are sanse minime de izbanda, este sa se solicite suplimentarea autorizatilor, direct la ministerele de resort italiene. -Am ajuns sa fim milogii Europei, dar si cu capul plecat va fi greu de solutionat problema micilor operatori-, a declarat pentru ziarul -Curentul- Mariana Stefan.

Atribuirea on-line, de catre alt minister, nu le convine transportatorilor

De la inceputul acestui an, autorizatiile de transport international de marfa au fost atribuite prin sistem informatic (SIAE) de catre Ministerul Comunicatilor si Tehnologiei Informatiilor(MCTI), masura neagreata de transportatori. Micii operatori, cat si cei mari, au cerut de nenumarate ori ca atribuirea autorizatilor sa revina in sarcina Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT). Potrivit unei scrisori trimise de Asociatia patronala a Micilor Transportatori, in atentia secretarului de stat din cadrul MTCT, Traian Panait, s-a ajuns la aceasta problema si din cauza SIAE, care nu a mai reactualizat parcul auto. Unul dintre punctele care au dus la epuizarea autorizatiilor este legat de cresterea numarului de camioane de peste patru ori, in ultimele luni.

-Mentionam ca, din datele statistice emise de SIAE in ianuarie, existau 250 operatori de transport detinatori de camioane sub 7,5 tone, care indeplineau cerintele HG.1173/2003, cu un numar de 328 camioane, ca urmare a eliminarii a mai mult de 3.000 de camioane care nu indeplineau conditiile impuse- EURO2 si EURO3. De la aceasta baza de calcul, respectiv 328 camioane clasele A si AE3, s-a pornit cu premisa gresita de aplicare a unui procent de 7% din contingentul alocat de 28.000 bucati. Iar din luna iunie, SIAE nu a mai reactualizat parcul auto al camioanelor sub 7,5 tone, care la ora actuala depaseste cifra de 1.500 de camioane-, se arata in scrisoarea trimisa in atentia lui Panait.

Doar cateva autorizatii au ramas nedistribuite

326.943 de autorizatii de transport rutier international, din cele 400.000 primite la Autoritatea Rutiera Romana, au fost distribuite in acest an prin site-ul www.autorizatii.ro, informeaza MCTI. Germania, Ungaria, Italia, Bulgaria si Cehia sunt cele mai cautate destinatii de catre cei 1.932 de transportatori care utilizeaza sistemul. Astfel, de la inceputul anului, au fost eliberate 60.523 autorizatii pentru Germania, 49.906 de autorizatii pentru Ungaria si 25.730 de autorizatii pentru Italia, 22.780 pentru Bulgaria si 18.905 pentru Cehia. Alte destinatii solicitate sunt: Slovacia – 18.768, Austria-16.416, Slovenia-15.494, Grecia-11 652, Belgia-10.774, Serbia si Muntenegru-10.275. Costul unei autorizatii de transport este de 67.000 lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.