Home Economic-Financiar Industriile asteapta investitii de un miliard de dolari in termocentralele pe carbune

Industriile asteapta investitii de un miliard de dolari in termocentralele pe carbune

DISTRIBUIŢI

Ministerul Industriei si Resurselor (MIR) spera sa atraga, pana la sfarsitul anului, investitii in valoare de un miliard de dolari in capacitatile de productie a energiei electrice pe baza de carbune, a declarat ministrul de resort, Dan Ioan Popescu. El a spus ca a purtat, saptamana trecuta, negocieri cu oficialii unui grup de companii din Turcia, cu o cifra de afaceri anuala de 10 miliarde de dolari, care si-au exprimat intentia de a investi intre 500 si 700 milioane de dolari in termocentralele care functioneaza pe baza de lignit si huila.

Popescu a mai mentionat, in acelasi domeniu, si un raport al companiei germane STEAG cu privire la termocentrala de la Turceni, care va fi discutat in cursul saptamanii viitoare la sediul MIR si in urma caruia ar putea fi efectuate investitii de alte cateva sute de milioane de dolari in modernizarea centralei. Ministrul s-a mai intalnit in Turcia si cu vicepremierul Mesut Yilmaz, unul dintre subiectele discutiei fiind si posibilitatea participarii Companiei Nationale a Lignitului Oltenia la un proiect in domeniul minier in regiunea turca Elbistan, in valoare de 1,5 miliarde de dolari. -CNLO si o serie de alte companii din Romania ar putea participa la acest proiect cu tehnologie, forta de munca si utilaje ce ar putea insemna un export de pana la 500 milioane de dolari din partea tarii noastre-, a precizat Popescu. Un alt domeniu, cel al distributiei de electricitate, necesita investitii de circa doua miliarde de dolari si ca din acest motiv este nevoie de accelerarea procesului de privatizare a celor opt societati regionale de distributie.

Popescu a mai anuntat ca negocierile dintre Romgaz si Gazexport pentru constituirea unei societati mixte care sa se ocupe de importurile de gaze din Federatia Rusa sunt in curs de finalizare. -Mi-am dat acordul pentru infiintarea societatii, aceasta urmand sa devina operationala pana la sfarsitul lunii iunie-, a precizat ministrul industriei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.