În următorii ani, sectorul construcțiilor civile va fi principalul motor de creștere al industriei construcțiilor din România, datorită proiectelor de infrastructură finanțate de Uniunea Europeană, scrie Institutul italian de Comerț Exterior (ICE), care citează un studiu prezentat de compania poloneză de cercetare a piețelor din Europa Centrală și de Est, PRM, informează site-ul financiar italian portalino.it.
?óÔé¼?¿Evaluarea realizată în cursul studiului arată că cifra de afaceri a sectorului construcțiilor civile din România a crescut anul trecut cu 16%, atingând o valoare de 35 miliarde lei (aproximativ 8,3 miliarde de euro), în principal datorită proiectelor legate de infrastructuri rutiere, un segment care ar putea păstra aceeași tendință ascendentă, cel puțin până în 2015. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În pofida declinului economic constatat în România în cursul lui 2009 și 2010, lucrările care privesc infrastructurile rutiere nu au înregistrat scăderi semnificative, în timp ce anul trecut volumul de afaceri al sectorului a crescut, cifrându-se la 18,7 miliarde de lei (4,4 miliarde de euro), venituri de aproape nouă ori mai mari decât nivelul din 2002 și cu peste 20% mai mari decât în 2010. România dispune de fonduri de coeziune europene pentru sectorul transporturilor în valoare de 4,6 miliarde de euro în perioada 2007-2013. Până în martie 2012, rata de absorbție efectivă a fondurilor UE pentru transporturi a fost de 6%. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Unele dintre lucrările majore în curs de desfășurare privesc construcția unor segmente de autostrăzi, din care aproximativ 200 de km ar trebui sa fie finalizate în acest an. Până la sfârșitul lui 2012, statul român ar trebui să selecteze contractorii altor 111 km de autostradă, pentru care este asigurată finanțarea planificată de 1,1 miliarde de euro.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















