Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă a desfășurat în primul semestru al acestui an 52.937 acțiuni de control pentru combaterea muncii nedeclarate, în urma cărora a aplicat amenzi în sumă de circa 57 milioane lei, conform statisticilor publicate pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
?óÔé¼?¿În urma controalelor, au fost sancționați 23.680 de angajatori, fiind aplicate 45.362 sancțiuni contravenționale. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Numărul angajatorilor care utilizau munca la negru a fost de 3.196, cu 55,7% mai mare față de cel din perioada similară a anului trecut, fiind depistate 7.500 de persoane fără forme legale de angajare (plus 46,4%). ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿La angajatorii controlați, s-au verificat, prin sondaj, actele necesare la angajare din dosarele de personal. De asemenea, s-a verificat modul de executare a contractelor individuale de muncă prin verificarea foilor colective de prezență și a statelor de plată și acordarea drepturilor salariale ținând cont de salariul minim garantat în plată. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Domeniile supuse acțiunilor de control au fost variate: construcții, comerț, baruri, restaurante, panificație, industrie ușoară (textile, confecții, pielărie și încălțăminte), prestări servicii – coafură, frizerie cosmetică, pază, spălătorii și vulcanizări auto, activități ale centrelor de fitness, activități de jocuri de noroc și pariuri. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În urma acțiunilor de control desfășurate în semestrul I 2012, inspectoratele teritoriale de muncă au sesizat organele de cercetare pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără forme legale de angajare, pentru nerespectarea regimului de muncă al minorilor sau pentru refuzul în mod repetat de a permite accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spațiile unității sau de a pune la dispoziția acestora documentele solicitate, potrivit legii.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















