Home Economic-Financiar Intermediarii afacerilor ies din ilegalitate

Intermediarii afacerilor ies din ilegalitate

DISTRIBUIŢI

Printr-un proiect de lege inaintat de curand Parlamentului, autoritatile vor sa reglementeze activitatea agentilor comerciali permanenti (persoanele imputernicite, in calitate de intermediari, sa negocieze sau sa incheie afaceri in interesul firmelor care ii angajeaza in acest scop). Desi in tara noastra astfel de activitati se desfasoara de mai bine de 10 ani, pana in momentul de fata nu a existat nici o norma juridica prin care sa se incadreze legal intermedierea afacerilor prin agenti permanenti. Prin viitoarea reglementare, agentul comercial permanent este definit fie ca -un simplu negociator-, fie ca acel angajat/partener care are -rolul de a incheia contracte in numele si pe seama firmei angajatoare- (numita comitent). La baza initiativei nu sta, cum era de asteptat, interventia comunitatii autohtone de afaceri, ci normele europene, pe care Romania trebuie sa le adopte in cadrul acquis-ului comunitar.

Plafon maxim pentru comisioanele -de adio-

Una dintre surprizele pe care proiectul de lege le rezerva comisionarilor se refera la un asa-zis plafon maxim de percepere a indemnizatiilor. Potrivit directivei ce sta la baza viitoarei legi, indemnizatia ridicata la plecarea din firma -nu poate depasi o suma echivalenta cuantumului unei remuneratii anuale, calculata pe baza mediei remuneratiilor incasate de agent pe parcursul ultimilor cinci ani de contract-. Daca durata contractului nu insumeaza cinci ani, -remuneratia anuala este calculata pe baza mediei remuneratiilor incasate in cursul perioadei respective-.

De asemenea, este prevazuta si o -clauza de neconcurenta-, care va fi limitata la o perioada de maximum doi ani de la incetarea contractului de agentie, aceasta aplicandu-se doar pentru regiunea geografica sau grupul de persoane la care se refera contractul, precum si pentru bunurile si serviciile care fac obiectul contractului. Pentru operatiunile efectuate dupa incetarea contractului, agentul are dreptul de a primi comision daca incheierea acelei operatiuni survine intr-un termen rezonabil de la data incetarii contractului de agentie.

Comisionul vine si daca a cazut contractul

Articolul 16 al proiectului de lege prevede ca sumele cu titlu de comision -se datoreaza si pentru operatiunile incheiate, dar la a caror executare partile au renuntat. Comisionul nu se datoreaza in cazul in care operatiunea incheiata intre firma si partenerul acesteia nu se executa, iar aceasta neexecutare nu este imputabila firmei. In caz de executare partiala din partea partenerului de afaceri, agentul este indreptatit doar la plata unui procent din comision, proportional cu suma incasata de prestatorul contractului. In aceste cazuri, comisioanele percepute vor fi rambursate, dupa caz, total sau partial-.

Prevederile acestui articol au caracter imperativ, de la care partile nu pot deroga in detrimentul intereselor agentului, se mai precizeaza in proiectul citat.

Exces de zel fata de directivele europene

Spre deosebire de directiva comunitara initiala, in care contractele pot avea ca obiect numai bunurile materiale, in Romania, activitatea agentului comercial poate implica si afaceri avand ca obiect si serviciile, -a caror pondere ocupa un loc de prim-rang-. Pentru a dovedi ca textul viitorei legi nu este doar in deplina concordanta cu directivele Comisiei Europene, initiatorii proiectului au anexat documentului un tabel comparativ in care sunt evidentiate varianta europeana si varianta romaneasca. Initiatorii proiectului au remarcat faptul ca in Codul Comercial Roman era prevazut un singur tip de contract de colaborare, anume contractul de comision, cu varianta acestuia, contractul de consignatie. -Ca urmare, noile contracte comerciale au capatat diferite denumiri, adesea imprecise, care au supus instantele judecatoresti unor sarcini extrem de dificile in incercarea de calificare a respectivelor contracte, precum si de stabilire a continutului acestora.-

Legea privind agentii comerciali permanenti va intra in vigoare la 60 de zile de la publicarea in -Monitorul Oficial-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.