Pretul de cotare futures al raportului leu/dolar a cunoscut, saptamana trecuta, o scadere de circa 100 de lei, pentru scadenta lunara si 125 de lei pentru cea din data de 28 de februarie. -Fara interventiile bancii centrale de saptamana trecuta, cursul dolarului ar fi trebuit sa fie de circa 32.400 lei-, considera un broker sibian. El ia in calcul faptul ca oferta primara a fost mai mica cu peste 40 milioane de dolari comparativ cu cererea importatorilor, de la inceputul anului deficitul de devize depasind 100 milioane de dolari.
In data de 14 ianuarie, cotatiile dolarului au evoluat intre 32.502 – 32.540 lei, pretul de cotare, stabilit la 32.502 lei, scazand cu 148 de lei, fata de sedinta precedenta. Marti, pretul de cotare a fost stabilit la 32.450 lei, iar miercuri, anticipand evolutia pietei valutare de a doua zi, acesta a ajuns la 32.500 lei, respectiv 32.525 lei. La sfarsitul saptamanii, dolarul a fost cotat in ecartul 32.420 – 32.446 lei, scaderea avand loc pe fondul aprecierii leului pe segmentul spot, o data cu trecerea interesului bancilor catre piata monetara.
Brokerii anticipeaza un curs al dolarului de 33.150 lei in februarie
Primele contracte cu scadenta februarie au fost realizate la un pret de 33.150 lei, ceea ce ar presupune o depreciere a monedei nationale, pe primele doua luni, de 4,91%. Pe parcursul saptamanii trecute, cotatiile futures au intrat pe un trend descendent. Cumparatorii au afisat cotatii de 32.900 lei lei la inceputul saptamanii, la finele ei coborand la 32.800 lei. La randul lor vanzatorii au solicitat intre 33.100 si 33.250 lei. Au fost realizate 1.052 contracte futures, cu o valoare de circa 13 miliarde de lei. In piata options au fost tranzactionate 1.095 optiuni.
Piata financiara internationala a evoluat lunea trecuta sub efectul declaratiei presedintelui Federal Reserve, care a redus optimismul cu privire la revenirea rapida a economiei americane, afirmand ca discutiile despre relansare au fost -premature-. Aceasta a facut ca pretul de cotare al euro de la Sibiu sa fie stabilit la 89,20 centi, valoare care s-a mentinut si a doua zi. Miercuri s-a desfasurat cea mai dinamica sesiune de tranzactionare. Piata care a reusit sa capteze in cea mai mare masura atentia operatorilor a fost cea a paritatii euro/dolar, animata de o scadere de un cent a euro in raport cu dolarul, pe pietele financiare internationale, pretul futures fiind stabilit la 88,50 centi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















