Intre speranta si deznadejde

Romania se afla in plina campanie electorala. Cu toate astea, apele sunt inca linistite si nici nu sunt semne ca lucrurile vor lua o altfel de intorsatura. Promisiunile facute de fiecare candidat la functia de presedinte, promisiuni care nu-si gasesc suport real, i-au umplut pe oameni de sictir. Masurile luate de actualul executiv au vizat cu precadere majorarea pensiilor, acordarea de ajutoare financiare pentru cumpararea unui calculator sau pentru plata intretinerii. Sub masca facerii de bine s-au ascuns insa intentiile de a castiga la vot o mare parte din electorat. Daca masurile ar fi fost luate cu ceva timp in urma, si nu in goana calului, poate ca impactul ar fi fost altul. Asa, nimic nu-i mai poate convinge pe romani ca vor beneficia in viitorul apropiat de un trai mai decent. Mai ales ca toate masurile luate s-au intors mai mult sau mai putin impotriva celor care le-au promovat, lasandu-l pe bietul om nedumerit si cu un simtamant accentuat ca a fost pacalit. In aceste conditii, omul de rand a devenit un personaj din piesele de teatru ale lui Caragiale. Dezorientat, il auzi pe strada, din ce in ce mai des, intrebandu-se intr-o doara: -Cu cine sa votez?- Stors pana la ultima picatura, poporul roman nu mai are la ce spera si atunci cei mai multi merg pe mana unui vechi slogan: -Fie ce-o fi.- Pe buna dreptate, am putea spune – indiferent cine va ocupa functia suprema in stat – ca starea economica a tarii noastre nu se poate schimba, atata vreme cat ea este grevata de angajamentele asumate de actualele oficialitati fata de organismele internationale. Chiar de-ar vrea viitorul presedinte sa schimbe ceva, lucrurile vor merge in sensul negociat pana acum. Tara cu venitul cel mai mic pe cap de locuitor din Europa Centrala, cu cele mai mari arierate pe planul impozitelor, cu un nivel ridicat al coruptiei, denuntat mereu de strainii care au ales sa investeasca aici, cu cele mai mici cheltuieli in domeniul educatiei, Romania continua, astfel, sa se complaca in categoria tarilor din lumea a treia. Si nici nu prea are sanse sa depaseasca acest stadiu pronuntat al saraciei. De ar fi insa numai asta… Starea financiara jalnica a celor mai multi dintre romani este accentuata si de dezinteresul manifestat de oamenii puterii fata de ei.

Daca e sa vorbim despre modul de economisire al populatiei, Romania nu se incadreaza in nici o categorie, pentru ca nu are nici un fel de atu. Nu poate fi nici o -tara-furnica-, precum Japonia, care devine meticuloasa atunci cand vine vorba de bani pusi de-o parte, asta pentru ca are din ce sa puna la ciorap, dar nici o -tara-greiere-, gen SUA, a carei populatie cheltuie in nestire, fara a-si face griji in privinta zilei de maine. Din contra, romanasul nostru este impovarat de o multime de griji. Salariul abia daca ii permite sa supravietuiasca, nici nu mai poate fi vorba de luxul de a-si permite sa arunce cu banii in dreapta si in stanga. Situatia financiara a romanului, al carui buzunar nu resimte in nici un fel atat de trambitata crestere economica, -realizata- de actualul guvern, nu se va imbunatati nici pe viitor. 2005 va aduce un salariu minim mai mare, ce-i drept, dar daca avem in vedere saltul cu doar 300.000 de lei, cresterea este aproape egala cu zero. Solutia -magica-, daca exista vreuna, pentru scoaterea tarii noastre din conul de umbra nu s-a facut simtita pana acum. Saracia continua sa fie una din constantele economiei romanesti si, implicit, o constanta a vietii de zi cu zi. Romania anului 2004 se afla in letargie totala. Omul obisnuit nu mai percuteaza la nici un discurs electoral, oricat de verosimil ar parea el. Si asta pentru ca, in promisiunile electorale enuntate de-a valma, realitatea exterioara nu este decat un element optional. Ceea ce conteaza, in primul rand, este bunastarea celor implicati in luarea deciziilor la nivel inalt.