Societatea Nationala a Petrolului (SNP) PETROM a inaugurat, la Colibasi, in apropierea orasului Targoviste, cel de-al 33-lea parc modernizat de colectare a productiei realizate la schelele de titei si gaze, valoarea investitiei cifrandu-se la peste 21 miliarde de lei.
In schelele din cadrul PETROM erau in functiune, in 1999, 880 de astfel de parcuri, Parcul de la Colibasi colecteaza productia din 16 sonde, care asigura un debit brut de gaze naturale de pana la 270 de metri cubi zilnic si circa 135 tone de titei in fiecare zi.
Potrivit oficialilor PETROM, modernizarea parcului va conduce la cresterea cu circa 20% a productiei la gaze si la reducerea consumului de electricitate cu 30%.
Schela Targoviste, din care face parte si parcul Colibasi, a extras, in 2001, aproximativ 150.000 de tone si peste 120 milioane de metri cubi de gaze naturale, realizand venituri de peste 1.000 miliarde de lei si un profit de circa 180 miliarde de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















