Home Economic-Financiar Investitorii straini cer BNR amanarea denominarii leului

Investitorii straini cer BNR amanarea denominarii leului

DISTRIBUIŢI

Consiliul Investitorilor Straini (CIS) a solicitat Bancii Nationale a Romaniei reevaluarea si, eventual, amanarea cu doua luni a denominarii leului, prevazuta pentru 1 iulie 2005, intrucat normele de reglementare a operatiunii nu au fost inca elaborate. -Suntem intr-o criza de timp, iar trecerea la leul-greu este o sarcina dificila. Banca Nationala a Romaniei nu a elaborat toate regulile de implementare pentru leul-greu si, de aceea, consideram ca amanarea cu doua luni ar fi buna pentru toti-, a declarat, ieri, vicepresedintele CIS, Patrick Gelin (presedintele BRD), cu ocazia lansarii editiei din 2005 a Cartii Albe a CIS.

-Daca aceasta amanare nu va fi posibila, vom face tot ce putem pentru a fi pregatiti pentru denominarea leului incepand cu 1 iulie-, a mai spus Gelin.

Din Cartea Alba a CIS reiese – intre altele – ca programul pentru proiectul -leul-greu- poate sa intampine greutati. -Fixarea datei de 1 iulie 2005 ca data a conversiei pare nerealista, avand in vedere intarzierile in stabilirea regulilor-, avertizeaza investitorii straini.

In legatura cu politica monetara a BNR, CIS mai doreste ca -reducerea diferentei mari dintre rata dobanzii aplicate la lei si cea aplicata la valuta sa fie o prioritate-, dupa cum declara presedintele Consiliului, Gilbert Wood.

Nivelul total al investitiilor straine directe cumulate, inregistrate din 1990 pana in prezent, este de 12 miliarde de dolari, iar in 2004 a crescut cu 40% fata de 2003. In anul trecut, Romania ocupa locul cinci in regiunea Europei Centrale si de Est (ECE) in ceea ce priveste volumul total al investitiilor straine directe realizate. Cu toate acestea, indicatorul privind investitiile straine pe cap de locuitor este mult sub nivelul multor tari din regiunea ECE, Romania ocupand locul 11 din 15 tari, dupa cum reiese din Cartea Alba a CIS. Astfel, in 2004, cel mai mare nivel al influxului de investitii straine a fost inregistrat in Estonia, unde investitiile pe cap de locuitor au fost de 550 de dolari, urmata de Croatia, cu 385 de dolari. In Romania, investitiile straine pe cap de locuitor au fost de 70 de dolari, pe cand in Bulgaria, acestea au ajuns la 178 de dolari. -Sper ca, in urmatorii doi ani, Romania sa ajunga Bulgaria din urma sau sa o intreaca-, a declarat Gelin. -Pentru Romania, aceasta perioada este dificila, dar nu cred ca va dura pentru totdeauna-, mai spune vicepresedintele.

Consiliul Investitorilor Straini este asociatia celor mai mari investitori straini din Romania, reunind in prezent 97 de membri, ale caror investitii cumulate, din 1990 pana in prezent, depasesc opt miliarde de euro, adica mai mult de doua treimi din valoarea totala a investitiilor straine realizate in Romania, in aceasta perioada.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.