Sefii romani din Combinatul SIDEX Galati au inceput sa fie treptat demisi din functie, dupa privatizarea societatii.
Tacerea in care s-a cufundat combinatul la cateva zile de la privatizare nu a fost decat linistea dinaintea marii furtuni.
Fostul director de la Resurse Umane, Petre Haineala, este un simplu normator. Desfiintarea directiei pe care o conducea de ani buni l-a pus pe Haineala in situatia de a nu putea refuza postul oferit de indieni.
In aceeasi postura s-a aflat si Sandel Soare, directorul comercial pe relatia clienti – furnizori interni, care s-a trezit peste noapte economist la UPSRS. Directorul tehnic Sterica Ene a ajuns inginer tehnolog, iar Nicu Tugui, directorul programare-orientare, a devenit economist. Directorul de investitii, Dobre Alexandru, a fost de parere ca mai bine iese la pensie decat sa primeasca o functie mai mica.
Liviu Zaharia, director in cadrul Departamentului Comercial, a incetat sa mai lucreze pentru ISPAT SIDEX. El si-a oferit serviciile unei firme particulare. Desfiintarea Directiei de Resurse Umane si a celei de Programare-Orientare a dus la crearea Directiei de Personal si Management, condusa de Ionel Bors, fost director general al SIDEX. Alaturi de el au mai ramas in staff-ul combinatului doar trei romani: Mircea Budur, care va conduce Departamentul de Productie, Mihai Miulescu – proaspat director de Calitate, iar Ionel Ivan va fi consilier executiv al directorului general indian, Narendra Chaudhary, specialist care se va ocupa si de relatiile de protocol.
Cutremurul restructurarii mai mult ca sigur nu se va opri aici. In zilele ce urmeaza, modificarea organigramei va cobori catre nivelurile inferioare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















