
Situația din Ucraina este periculoasă, complicată și creează amenințări directe și indirecte la adresa Republicii Moldova, nu doar politice, dar și economice, a declarat, luni, într-o conferință de presă, premierul Iurie Leancă, relatează IPN, în pagina electronică.
Premierul Iurie Leancă a făcut apel către toate forțele politice și către societatea civilă din Republica Moldova să dea dovadă de maximă responsabilitate. "Abordările speculative ar trebui să fie date la o parte și să ne unim în jurul ideii transformării Republicii Moldova într-un stat funcțional, puternic și democratic, într-un stat unde nevoile oamenilor sunt primordiale", a afirmat premierul Leancă.
?ê?£eful Guvernului de la Chișinău a mai declarat că Uniunea Europeană și Ucraina își propun să semneze partea politică a Acordului de Asociere cât mai curând, iar acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb după alegerile prezidențiale din 25 mai. În consecință, Iurie Leancă nu exclude că Republica Moldova ar putea semna Acordul de Asociere cu UE în momentul în care Ucraina va semna pentru crearea Zonei de Liber Schimb.
De asemenea, premierul Leancă a menționat că nu exclude o vizită de lucru la Kiev, pentru a discuta cu noile autorități din Ucraina. El a adăugat că există asemănări între criza din Crimeea și cea din regiunea transnistreană și a atras atenția că, "dacă nu se găsește o soluție pentru acest focar de separatism, el poate deveni unul contagios".
Totodată, premierul Iurie Leancă a menționat că autoritățile de la Chișinău continuă discuțiile cu regimul de la Tiraspol, iar deocamdată nu există motive de îngrijorare. "Faptul că regiunea transnistreană reprezintă o sursă de instabilitate am știut și până la apariția acestor situații din Ucraina. Unul dintre obiectivele pe care le-am avut în raport cu cei de la Tiraspol este să nu fie acțiuni unilaterale care ar duce la tensionarea situației. Noi urmărim foarte atent, știm ce se întâmplă acolo. Nu este cazul pentru declarații alarmante, nu avem motive de îngrijorare deosebită. Tiraspolul sper că înțelege resonsabilitatea care îi revine", a mai adăugat premierul Republicii Moldova, potrivit UNIMEDIA.
Declarația premierului Leancă intervine în condițiile în care există temeri privind tensionarea conflictului transnistrean, în contextul crizei din Ucraina. Reprezentanți ai Ministerului de Interne și Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova au participat vineri la audieri în Parlament și au declarat că autoritățile de la Chișinău se așteaptă la provocări în stânga Nistrului, în contextul situației tensionate din Ucraina, relatează IPN, în pagina electronică. Oficialii au dat asigurări că instituțiile de la Chișinău sunt pregătite să reacționeze la posibile provocări din partea Transnistriei.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















