La Palatul Victoria, Codul muncii se discuta numai cu patronatele nesemnificative la nivel national

Analizand cine sunt de fapt reprezentantii confederatiilor patronale care au participat, luni seara, la intalnirea cu premierul Calin Popescu Tariceanu, ajungem la concluzia ca, in afara de Consiliul Investitorilor Straini si Camera de Comert Romano-Americana, la reuniune au venit doar organizatiile patronale mici, cu o pondere redusa in economia nationala. Principalul subiect de discutie astfel abordat a constat in negocierile derulate cu sindicatele asupra modificarilor Codului muncii.

Practic, problematica spinoasa a modificarii Codului muncii a fost dezbatuta, la Palatul Victoria, cu o parte prea putin reprezentativa a miscarii patronale romanesti, pentru ca la discutii nu au participat principalele confederatii reprezentative la nivel national: Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR-1903), Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) si Confederatia Nationala a Patronatelor (CoNPR) – formatiuni care -acopera-, de fapt, majoritatea covarsitoare a agentilor economici din Romania atat ca numar de angajati, cat si ca pondere in PIB.

Cine va negocia cu sindicatele?

-Premierul a dorit sa afle ce ii preocupa pe patroni si a luat cunostinta de propunerile patronatelor privind modificarea Codului muncii, precum si de dorinta acestora de a negocia cu sindicatele pentru imbunatatirea acestui document-, se arata in comunicatul remis dupa intalnirea de la Palatul Victoria. Ei bine, tocmai aici e principala problema: imbunatatirea Codului muncii trebuie negociata cu sindicatele, dar acestea refuza sa abordeze insasi ideea de modificare a documentului, pe motiv ca astfel s-ar conferi prea multa putere discretionara angajatorilor, in raporturile cu angajatii. Iar reprezentantii patronatelor au pareri impartite, chiar daca acum vin cu -puncte comune- de vedere in privinta Codului muncii: o prima categorie este formata din cei pe care, dupa mai bine de 10 ani de -dialog social-, i-a apucat lehamitea vazand cum (nu) sunt luate in seama propunerile partii patronale in deciziile importante la nivel national; o alta categorie e a celor care, de dragul fotoliilor pe care le ocupa (la aceeasi masa cu guvernul si sindicatele), accepta orice fel de compromis, semneaza in stanga si-n dreapta diverse protocoale si pacte de stabilitate sociala; altii, suferind o profunda criza de imagine generata de afacerile oneroase in care sunt implicati liderii lor la varf (a se vedea UGIR-1903, cu Ovidiu Tender in frunte), nu pot sa faca decat -ciocu* mic- si sa voteze in functie de imprejurari. In fine, mai sunt inca destule categorii de -oficialitati patronale- care, de fapt, nu prea au ce cauta in aceasta postura, avand in vedere ca nu au condus la viata lor nici macar o covrigarie – ei sunt -habarnistii- cu care se poate negocia serios orice, dar nu Codul fiscal, Codul muncii, legislatia anticoruptie, salariul minim pe economie sau alte mize de asemenea anvergura. Si atunci, cine negociaza, de fapt, cu sindicatele?

Unificarea – mai -pe dupa piersic-

In aceeasi seara de luni, reprezentantii confederatiilor patronale l-au mai informat pe seful guvernului despre proiectul de unificare a structurilor patronale intr-o confederatie-umbrela din care sa faca parte si organizatiile neguvernamentale reprezentand oamenii de afaceri, respectiv Consiliul Investitorilor Straini si Camera Americana de Comert. Cu riscul de a ne repeta, amintim ca o unificare patronala pentru exprimarea intr-o -voce unica- nu e o necesitate si nici nu reprezinta vreun model de succes din strainatate. Patronatele pot sa prezinte o anumita viziune unitara, pe o problema punctuala, dar, in general, fiecare confederatie reprezinta o anumita parte a economiei: IMM, intreprinderile mari, liber-profesionistii, multinationalele, industria de stat, serviciile publice etc. La fel sunt impartite fortele patronale si in tarile Uniunii Europene, dupa cum ne-au informat specialistii in domeniu. Si atunci, de ce atata tevatura, in Romania, pe tema unificarii? Pana cand fiecare patronat in parte nu-si va rezolva problemele interne, orice formula – fie ea si de -monolit- – nu va fi in masura sa constituie acel partener social capabil sa infrunte -furtuna- pe care sindicatele o pot declansa la primul stranut, si nici sa devina acel purtator de cuvant al mediului de afaceri capabil sa indrume guvernul in politicile sale economice.