Home Economic-Financiar Lipsa de transparenta din politica de privatizare, criticata de americani

Lipsa de transparenta din politica de privatizare, criticata de americani

DISTRIBUIŢI

Adjunctul secretarului american pentru comert, Samuel Bodman, a criticat, ieri, in cadrul unei intalniri pe care a avut-o la Palatul Victoria cu primul-ministru, Adrian Nastase, politica pe care statul roman a aplicat-o in ultimii ani in ceea ce priveste privatizarea. Oficialul american a precizat la Bucuresti ca din cauza unor neintelegeri a procesului de decizie in privatizarea industriei romanesti, care uneori a fost asimilat de companiile americane ca fiind unul mai putin transparent, investitorii de peste Ocean care si-au manifestat intentia de a investi in Romania au intampinat o serie de probleme. In replica, premierul Adrian Nastase i-a cerut reprezentantului american pentru comert sa ii transmita o lista cu problemele investitorilor americani in Romania, care trebuie rezolvate in perioada urmatoare. -Exista inca obstacole pe care oamenii de afaceri americani ar dori sa le vada depasite. I-am promis ca vom examina cu foarte mare atentie aceste probleme din punctul de vedere al legislatiei si al deciziei administrative-, a declarat premierul Nastase.

Samuel Bodman a adaugat ca in discutiile de la Palatul Victoria i-a prezentat premierului o serie de sugestii privind modalitatile de inlaturare a diferitelor probleme cu care se confrunta investitorii americani in Romania. -Ar fi usor pentru mine, ca reprezentant al unei tari cu o experienta de 200 de ani in ceea ce priveste legislatia in domeniul coruptiei, sa dau sfaturi unui stat care a avut la dispozitie doar 14 ani pentru acest lucru. Romania merita un guvern care sa se ocupe de aceste probleme intr-un mod transparent-, declarat Bodman, precizand ca in ultimii 14 ani au fost inregistrate numeroase progrese in acest sens, dar ca exista situatii in care perceptia asupra faptelor este diferita. In cadrul intalnirii de la Palatul Victoria s-au analizat modalitatile de dezvoltare a schimburilor comerciale dintre Romania si Statele Unite, precum si cele de incurajare a investitiilor americane in economia romaneasca. Potrivit celor doi oficiali, printre tintele proiectelor care vizeaza colaborarea s-au numarat cele din domeniul infrastructurii, al intreprinderilor mici si mijlocii, precum si sectorul energetic. Schimburile comerciale romano-americane s-au ridicat anul trecut la 1,1 miliarde de dolari, cu 33,7% mai mult decat in 2001. In primele cinci luni ale acestui an, schimburile comerciale s-au ridicat la un nivel de 523,8 milioane de dolari, din care 273,5 milioane de dolari exporturi si 250,3 milioane de dolari importuri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.