
Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat miercuri că nu a călătorit cu trenul din 2002-2003, iar cu metroul din perioada studenției.
"Ultima oară am călătorit cu trenul, cred, nu sunt sigură, în 2002 sau în 2003. Nu știu exact când au început lucrările la tronsonul București-Constanța. Eu călătoream foarte mult pe acest tronson. În momentul în care au început lucrările și călătoria dura 5 ore, 6 ore, 7 ore, am renunțat", a spus ministrul, la conferința de presă organizată după preluarea portofoliului de ministru al Transporturilor de la ministrul interimar, premierul Victor Ponta.
Totodată, Mănescu a spus, răspunzând altei întrebări, că nu a mers cu metroul bucureștean decât în perioada studenției.
"Rutele pe care călătoream eu nu aveau metrou. Călătoream cu tramvaiul sau cu troleibuzul", a spus Mănescu.
Ea a adăugat că nu știe cât costă "un bilet" la metrou.
Ramona Mănescu, a declarat miercuri că are ca priorități în noua funcție accesul la finanțare, buna administrare a portofoliului și integritatea reprezentanților instituției.
În ceea ce privește obținerea de finanțare, ea a spus că "nu este străină" de acest domeniu, precizând că s-a implicat în negocierile dintre Parlamentul European, Comisie și Consiliu în ceea ce privește directivele și problematica României.
Ea a adăugat că va merge săptămâna viitoare la Bruxelles pentru discuții privind absorbția fondurilor europene și, totodată, că "buna administrare" este absolut necesară, urmând să solicite în acest sens "mobilizarea și responsabilizarea" tuturor profesioniștilor din minister.
"Nu în ultimul rând, integritate, pentru că pentru a fi eficienți și performanți nu trebuie să fim doar competenți, ci și integri. Vă promit că orice derapaj va fi sancționat", a spus Mănescu.
Noul ministru a solicitat presei "un răgaz de câteva zile, maxim 2 săptămâni", pentru a putea analiza situația domeniului transporturilor, astfel încât să poată răspunde tuturor întrebărilor legate de proiectele și prioritățile ministerului.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















