Ministrul dezvoltarii si prognozei, Leonard Cazan, a anuntat, cu ocazia efectuarii unei vizite la Timisoara, ca in urmatoarele sapte-zece zile vor fi lansate programele prevazute in Memorandumul de Finantare PHARE 2000, incheiat de Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, destinate sprijinirii intreprinderilor mici si mijlocii recent infiintate, dezvoltarii de afaceri noi si microintreprinderilor, informeaza biroul de presa al ministerului.
Suma minima nerambursabila acordata pentru un proiect va fi, pentru prima componenta, de 10.000 euro, iar suma maxima de 50.000 euro, reprezentand 60% din valoarea totala a proiectului.
Agentii economici interesati vor putea depune cererile de finantare la cele opt Agentii de Dezvoltare Regionala din teritoriu, dupa data anuntarii licitatiei de catre Ministerul Dezvoltarii si Prognozei si Delegatia Comisiei Europene.
Ministrul dezvoltarii si prognozei s-a aflat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Timisoara unde impreuna cu reprezentantii Agentiilor de Dezvoltare Vest si Sud-Est Muntenia au evaluat stadiul derularii Programelor PHARE din respectivele zone, pentru care s-au alocat primele cote din Fondul de Pre-Aderare si co-finantari de la buget in vederea finalizarii proiectelor in termenii prevazuti de contract.
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest a acordat prin programul PHARE RO 98 si din Fondul National de Dezvoltare Regionala, in cadrul celor doua licitatii organizate in august 1999 si august 2000, 106 proiecte, fonduri nerambursabile in valoare de 5,122 milioane de euro, din care 3,692 milioane de euro pentru initiative de dezvoltare locala, 559.251 euro pentru componenta resurse umane si 870.824 euro pentru proiecte de dezvoltare in domeniul turismului. In cadrul programului special de sprijinire a zonelor defavorizate au beneficiat de finantare nerambursabila 11 proiecte, aferente componentei de dezvoltare a afacerilor, cu o valoare de 12,573 miliarde de lei, respectiv 26,608 miliarde de lei pentru componenta sprijinirea investitiilor, suma alocata pentru patru proiecte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















