
Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ a împrumutat joi 1,826 miliarde lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de obligațiuni benchmark, cu scadența la trei ani, de peste trei ori mai mult decât își programase, într-un context favorabil al nivelului dobânzilor.
Aceasta este cea de-a treia licitație de titluri de stat din 2013, iar Trezoreria s-a împrumutat mult peste nivelul programat și la operațiunile precedente, posibile explicații fiind atragerea resurselor financiare la un cost cât mai redus pentru necesarul de finanțare din 2013, când statul are un vârf al plăților, precum și refacerea stocurilor-tampon de lichiditate (buffer) înainte de vizita Misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internațional /FMI/.
Titlurile de stat plasate joi la licitație au scadența în ianuarie 2016, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 6,03%. Rata cuponului este de 5,75%.
Valoarea totală a emisiunii a fost de 600 milioane lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitație a fost de 5,26 miliarde de lei.
La licitație au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci – Alpha Bank România, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România și UniCredit Țiriac Bank.
În primul trimestru din 2013, MFP vrea să împrumute de pe piața internă, prin emisiuni de titluri de stat, suma de 18-20 miliarde lei.
Ministerul Finanțelor a împrumutat în 2012 peste 58 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat pe piața internă, la care se adaugă suma de 763 milioane euro.
În 2013, titlurile de stat scadente, care trebuie refinanțate, însumează 46,8 miliarde lei, denominate în lei și în euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















