Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor, Ilie Sarbu, l-a demis, incepand cu data de 5 august, pe directorul general al Societatii Nationale -Cai de Rasa-, Ioan Carje. Motivele: stagnarea procesului de privatizare a societatii si inactivitate. -Nu a fost respectat nici un termen, iar cel de privatizare a societatii era stabilit chiar prin hotarare de Guvern. Nu ne mai putem juca. Cine nu respecta termenele va fi demis-, afirma ministrul Sarbu. Dupa o perioada de interimat de 15-20 de zile, va fi organizat concurs pentru ocuparea postului. In atentia oficialului de la Agricultura a intrat si sectorul vegetal din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP), care se afla in subordinea secretarului de stat Ovidiu Natea. Ilie Sarbu declara ca activitatea secretarilor de stat va fi analizata, dupa care va face un raport, ce va fi inaintat primului-ministru, Adrian Nastase. -Daca se va constata ca activitatea acestora nu a fost eficienta, cu acordul primului-ministru, vor fi demisi. Nu va scapa nimeni-, ne-a declarat ministrul agriculturii.
Recent, a fost demis si directorul general al Directiei de Strategii in Zootehnie, Gheorghe Vaida, cel care a provocat -scandalul spermei de taur- si care a incercat sa iasa basma curata, prezentand presei o Nota care elimina toate suspiciunile ce planau asupra activitatii sale. Cele mai multe schimbari de directori au fost la Agentia Domeniilor Statului, unde, pana acum, au fost schimbati trei directori. Printre directiile demise in ultima perioada se numara cea economica, juridica si de pescuit si piscicultura.
Pentru recuperarea redeventei datorate de Insula Mare a Brailei statului, Ilie Sarbu va solicita sprijinul jandarmilor, care sa nu permita ca administratorul acesteia, Fernando Enciu, -sa faca nevazuta- productia obtinuta in acest an. -Am avut mai multe discutii cu domnia-sa pentru a gasi o modalitate de achitare a redeventei, dar se pare ca nu ne intelegem. Daca nu ajungem la nici un rezultat, societatea fie va fi scoasa la licitatie, fie va fi preluata de stat. In prezent, analizam ambele posibilitati, pentru ca aici este vorba de milioane de dolari-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















