
Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Banca Mondială (BM) a aprobat un împrumut pentru sprijin bugetar în valoare de 750 milioane euro pentru România, destinat modernizării finanțelor publice și îmbunătățirii funcționării piețelor cheie, parte a noii strategii de parteneriat cu statul român.
Conducerea BM a discutat și Strategia de Parteneriat cu Țara (Country Partnership Strategy – CPS) pentru România în perioada 2014-2017, se arată într-un comunicat al instituției financiare internaționale.
Noua strategie, din care face parte împrumutul de 750 de milioane de euro, reprezintă cadrul de cooperare dintre BM și Guvernul României în următorii patru ani.
Împrumutul are maturitate de 18 ani și perioadă de grație de 17,5 ani, urmând să fie rambursat într-o singură tranșă la 15 mai 2032. Dobânda va fi egală cu rata EURIBOR la 6 luni la care se va adăuga o marjă variabilă, modificată de bancă la fiecare șase luni. În prezent marja indicativă este de 0,47%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice. Banca percepe un comision inițial de 0,25% aplicat la suma împrumutului, plătibil anterior tragerii sumelor.
Un al doilea împrumut din această serie, în valoare de circa 1 miliard de dolari (aproape 750 de milioane de euro la cursul actual) va fi acordat României în prima parte a anului 2015, se arată în comunicat.
Seria de împrumuturi a BM sprijină măsurile esențiale de reformă pentru consolidarea managementului datoriilor publice, creșterea calității cheltuielilor publice, și îmbunătățirea performanței întreprinderilor de stat și a funcționării piețelor de capital, imobiliară și a energiei, esențiale pentru dezvoltarea sectorului privat, notează instituția financiară internațională.
Împrumuturile pentru sprijin bugetar vin în completarea programelor în curs de desfășurare cu Uniunea Europeană (UE) și cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Strategia de parteneriat cu România susține convergența țării către nivelul de venit din UE, punând accentul pe îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația săracă, se arată în comunicat.
Programul se axează pe trei piloni principali, crearea unui guvern modern de secol 21, susținerea creșterii economice și crearea de locuri de muncă, precum și pe creșterea nivelului de incluziune socială.
„România este în prezent mai bine pregătită decât în 2008 să absoarbă volatilitățile regionale și mondiale, iar stabilitatea sa macroeconomică permite atingerea obiectivului de creștere economică de peste 3,5% pe termen mediu. În același timp, asigurarea convergenței cu Uniunea Europeană necesită investiții în infrastructură, îmbunătățire utilizării fondurilor europene și sprijinirea sectorului privat. Acestea sunt provocări pe care le recunoaștem și sperăm că asistența financiară și tehnică din partea grupului Banca Mondială să contribuie la atingerea acestor obiective”, a afirmat Liviu Voinea, ministru delegat pentru budget și guvernator pentru România la Grupul Banca Mondială.
Conform noii strategii, Banca va acorda împrumuturi și va furniza servicii de asistență tehnică. Divizia Băncii pentru sectorul privat, IFC, va colabora cu intermediarii financiari pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii, pentru a furniza împrumuturi pentru populația sub-deservită și cofinanțare pentru programe ale UE dacă este cazul.
IFC va ajuta la creșterea competitivității României în producția de bunuri primare, procesarea alimentelor și băuturilor, și comerțul cu amănuntul și va veni în completarea activităților Băncii în domenii ca infrastructura, inclusiv prin parteneriate public-privat cu accent pe eficiență energetică, inovație și noi tehnologii, în special pentru exportatori.
Agenția de Garanții și Investiții Multilaterale (MIGA), inactivă în Romania din 2004, dorește în prezent să furnizeze garanții pentru întreprinderile de stat cheie din sectorul energetic pentru a susține extinderea interconexiunilor lor locale și regionale.
„Sunt optimistă în ceea ce privește viitorul României și, dacă procesul de reformă este aprofundat și susținut, sunt convinsă că o convergență cu venitul mediu la nivelul Uniunii Europene va reveni la un ritm similar cu cel anterior crizei economice și va aduce beneficii tuturor cetățenilor României”, a afirmat Elisabetta Capannelli, manager de țară al Băncii Mondiale pentru România.
Premierul Victor Ponta a declarat la sfârșitul lunii martie că Banca Mondială va deschide pentru România o linie de creditare pentru proiecte de dezvoltare de un miliard euro anual, în perioada 2014-2017, în baza noii strategii de parteneriat care va fi aprobată în board-ul băncii în mai.
Împrumutul va fi acordat pe 18 ani, cu o dobândă de 3,5%.
El a precizat că banii vor fi folosiți pentru proiecte din sănătate, educație, incluziune socială, dar și energie.
La nivelul cabinetului prim-ministrului va fi deschisă și o unitate de implementare, care să identifice măsuri de îmbunătățire a administrației publice centrale, achizițiilor publice, de derulare a proiectelor în energie și de combatere a șomajului în rândul tinerilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















