Home Economic-Financiar Nedemnitari de stat, remunerati regeste

Nedemnitari de stat, remunerati regeste

DISTRIBUIŢI

Incepand cu luna octombrie a acestui an, presedintele Romaniei va avea un salariu net de 45 milioane de lei, iar primul-ministru, de 42,1 milioane de lei. Daca aceste sume vi se par mari, ce spuneti de faptul ca in acest moment presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC) castiga peste 80 milioane de lei. Nu cunoastem chiar cifra exacta, deoarece ea este -secreta-, sau -confidentiala-, cum se spune mai nou, invocand -regulile economiei de piata-.

Cauza acestei anomalii este faptul ca primii sunt demnitari, pe cand presedintele ANRC, Ion Smeeianu, nu este. Mai mult, institutia pe care o conduce nu se -hraneste- din bugetul de stat, ci din -venituri proprii-, adica, practic, din anumite taxe pe care operatorii de comunicatii trebuie sa le verse, anual, in sacul incapator al autoritatii. Asadar, domnul Smeeianu poate face ce vrea cu bugetul -propriu-. Si chiar asa a si facut.

Pe langa salariul de baza, aprobat de fostul prim-ministru Adrian Nastase, Smeeianu si-a mai acordat si niste sporuri si indemnizatii, cum ar fi, bunaoara, indemnizatia de conducere. Iar acest lucru nu s-ar fi putut intampla daca ar fi fost demnitar, deoarece, conform legii, salariul de baza lunar al unui demnitar este o suma fixa, care include si indemnizatia de conducere.

Dar de ce nu este presedintele Ion Smeeianu demnitar si de ce nu sunt angajatii ANRC functionari publici? Pentru ca in legea de infiintare a ANRC (Legea nr. 79/2002 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii) nu este precizat nimic in acest sens. Dar cine a facut aceasta lege? Pai, se pare ca a facut-o Ion Smeeianu si Alexandrina Hartan, pe atunci angajati ai Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, azi presedinte si, respectiv, vicepresedinte la ANRC. Iar acestia fiind si membri PSD, legea a fost adoptata intocmai.

Asadar, s-a ajuns in situatia ca, in cadrul ANRC, salariul mediu brut sa fie de 30.300.000 de lei (aproape 28 milioane salariul mediu net). Stiind ca, in momentul infiintarii ANRC, un director avea salariul de baza de 30 milioane, banuim ca, in acest moment, salariul de baza al presedintelui sare de 40 de milioane. Daca adaugam sporurile de conducere si de confidentialitate, ajungem undeva pe la 80 milioane de lei. Si nu ne putem opri aici. Presedintele nedemnitar Ion Smeeianu mai primeste un spor de fidelitate (fata de cine si de ce? – n.n.), un premiu trimestrial de performanta, prima de vacanta, premiu anual, tichete de masa si premii de Pasti si de Craciun. De aceleasi sporuri si premii beneficiaza si vicepresedinta Hartan. Dar seful ANRC, Ion Smeeianu, nu si-a acordat toate aceste majorari de capul lui, fara aprobarea nimanui. A facut-o cu aprobarea subordonatilor sai, dupa cum reiese din contractul colectiv de munca. In concluzie, cei 200 de angajati ai ANRC castiga cat 500 de functionari publici.

Dar, de fapt, ce este ANRC si ce misiuni greu de indeplinit au angajatii acestei institutii de stat? Pai, pe scurt, ANRC este acea institutie care ne anunta, din cand in cand, cate mii de concurenti mai are RomTelecom. Si, bineinteles, angajatii ANRC ii numara cu multa responsabilitate. Se pare ca numaratoarea este foarte dificila, si e musai sa fie recompensata ca atare.

Lasand gluma la o parte, dl Smeeianu nu este singurul -manager nedemnitar de stat- care isi face, iata, un salariu de magnat. In general, cei care se afla in fruntea acestui gen de autoritati, agentii etc. -nationale- si-au tras si isi trag in continuare salarii uriase, in comparatie cu salariul mediu pe economie, salarii care, in cele mai multe cazuri, raman -confidentiale-. La fel procedeaza si cei din consiliile de administratie ale marilor companii de stat, desi, in buna parte, aceste companii tin capul de lista in randul datornicilor fata de bugetul statului si fata de bugetul asigurarilor sociale. Sa tot fii nedemnitar de stat!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.