Guvernul a adoptat recent o hotarare care contine normele privind comertul cu bunuri culturale mobile. Mai pe romaneste, negotul cu obiecte de arta. Legea 182 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil a aparut in 2000. Dupa mai bine de trei ani de la aparitia legii – timp arhisuficient pentru discutii, consultari si pentru exprimarea diverselor puncte de vedere – aceste noi norme, deloc explicite, nu fac altceva decat sa provoace, prin neclaritatea lor, noi controverse. Printr-o serie de impuneri asupra proprietarilor de galerii sau de case de licitatie – denumiti atat de plastic in noile norme -agenti economici- – comerciantii de arta sunt transformati, nici mai mult, nici mai putin, in denuntatori. In plus, prin punerea discretionara a acestora la dispozitia Ministerului Culturii si Cultelor, este blocat comertul legal cu obiecte de arta, lasandu-se destul loc pentru dezvoltarea unei piete negre in acest sector.
Normele privind comertul cu bunuri culturale mobile reglementeaza procedura de eliberare a autorizatiei de functionare pentru -agentul economic- care are ca obiect de activitate comertul cu bunuri culturale mobile. De asemenea, normele contin regulile de desfasurare a comertului cu aceste bunuri. Dincolo de partea buna a normelor recent adoptate de guvern – care face referire la faptul ca acestea nu se aplica operelor de arta si celor cu caracter etnografic apartinand creatorilor contemporani -, celelalte reglementari creeaza multe confuzii.
Depasind canoanele autorizarii, comerciantul de arta trebuie sa tina un -registru numerotat si stampilat-, in care trebuie sa mentioneze corect si complet numele ofertantului, descrierea si pretul oricarui bun. Acest registru este inregistrat la autoritatile de resort si poate fi consultat de organele de politie, de cele de urmarire penala etc.
-Sunt cateva lucruri discutabile: numele ofertantului, descrierea bunului etc. Eu pot sa dau un nume al ofertantului, adica al celui care vine cu lucrarea la mine. El poate fi proprietarul sau poate fi orice intermediar. Pentru ca asta e realitatea. Cineva care are un bun cultural sau o anumita valoare nu vrea sa se expuna, din mai multe motive. Sa nu fie pradat este doar unul dintre acestea. Sunt oameni care au avut colectii si care au fost batuti crunt, li s-au furat bunurile si atunci oamenii vor sa traiasca in anonimat. Eu nu fac politie. Intr-un fel, noi, ca societate comerciala, vrem sa asiguram anonimatul. Asa fac toate casele mari de licitatii din lume. In lege se spune ca se asigura protectia proprietarului prin nedivulgarea numelui si prin confidentialitatea asigurata. Proprietarul vrea, poate, sa fie protejat chiar si in fata mea. La un moment dat, daca numele lui este vehiculat intr-un anumit context, poate fi divulgat chiar in cadrul licitatiei sau al unei expozitii. Drept urmare, se blocheaza comertul la vedere cu arta-, ne-a declarat Alexandru Ghildus, proprietar al unei galerii de arta si al unei case de licitatii.
Prin urmare, proprietarul de arta va cauta formule sa-si vanda lucrarile. De pierdut are, in acest caz, comertul si chiar cultura romaneasca: o lucrare valoroasa, in loc sa circule, sa iasa intr-o expozitie, sa fie vazuta, pentru un moment, pana este licitata cel putin, este destinata anonimatului.
Obiecte de arta blocate luni in sir de lentoarea autoritatilor
Normele stabilesc o serie de termene pentru diverse autorizari, instiintarea autoritatilor, stabilirea bunurilor -susceptibile de a fi clasate- etc. -Cu termenele ar fi o alta problema-, spune Alexandru Ghildus. -Am citit normele si chiar innebunisem citind acolo – cinci zile pentru aia, apoi cinci zile, alte cinci zile… Dupa care mai erau vreo 45 de zile pentru expert, vreo 30 de zile pentru analizele de laborator, vreo cateva zile pentru a se intruni comisia si tot asa. Adica blochezi lucrarea vreo cateva luni pana ce o vinzi, daca mai apuci. Eu, dupa lege, inteleg ca pot vinde lucrarea in timpul acesta. Dar pentru a putea sa o verifice, specialistii ministerului trebuie sa aiba in fata obiectul de arta spre a-l putea studia.-
Comerciantii de arta au si obligatia de a anunta directiile de cultura judetene despre existenta unor bunuri susceptibile de a fi clasate ca apartinand patrimoniului national sau fondului cultural.
-Dupa cum au prezentat cei de la guvern aceste norme, eu inteleg ca ii anunt, in termen de cinci zile de la primirea lucrarii, si pe urma o scot la vanzare. Daca pentru fiecare obiect susceptibil de a fi clasat, ei mi-l tin cateva luni sa se lamureasca asupra lui, putem sa inchidem pravaliile, cu totii, si sa plecam. Mai mult, susceptibil poate fi orice obiect de arta. Exista tabele, cu o serie de punctaje, care se calculeaza pentru fiecare obiect in parte. Eu sunt obligat sa fac treaba ministerului si sa spun ca e susceptibil sau nu-, a mai adaugat Alexandru Ghildus.
Potrivit celor care activeaza in domeniu, ce spun normele cu privire la susceptibilitatea unui obiect e de-a dreptul -dureros-.
-Daca un obiect este susceptibil, eu – ca proprietar de magazin, ca proprietar de casa de licitatie sau ca anticar – am obligatia sa-l informez pe proprietarul bunului, care nu stiu daca e proprietar sau un simplu intermediar, cu privire la posibilitatea declansarii procedurii legale de clasare. Nu mai e drum de intoarcere aici: i-am prins lucrarea si i-am sechestrat-o. Ma transform, practic, in alt sistem. Pe mine, statul roman ma expune in fata proprietarilor de arta. Cum apar eu in fata oamenilor respectivi? Ca un denuntator!-, spune Alexandru Ghildus. In plus, ca o urmare logica, in loc de a creste cota lucrarilor, proprietarii vor diminua pretul acestora.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
