Home Economic-Financiar Noi valori record pentru euro și dolar, pentru a treia zi consecutiv

Noi valori record pentru euro și dolar, pentru a treia zi consecutiv

DISTRIBUIŢI

Presiunea pe leu continuă, în absența unei intervenții vizibile din partea băncii centrale, astfel că referințele BNR pentru euro și dolar au urcat marți la noi valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar.
În sesiunea precedentă s-au atins precedentele maxime istorice, de 4,6009 lei/euro și respectiv 3,7999 lei/dolar.
Leul s-a depreciat abrupt în ultimele trei săptămâni, cu 4,2% la nivelul referinței, doborând record după record. Percepția jucătorilor a fost și continuă să fie afectată de turbulențele politice, care au avut ecouri internaționale.
Cotația de referință de luni indică o scădere a leului cu 7,4% față de euro comparativ cu rata de schimb de la finele anului trecut. Ultima cotație din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.
Totodată, în raport cu dolarul, moneda națională a pierdut 14,8% comparativ cu finele anului trecut, de la 3,3393 unități.
Pentru francul elvețian, cursul BNR a urcat de la 3,8314 lei/franc la 3,8630 lei/franc, reprezentând noul maxim pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei. Spre jumătatea sesiunii, cotațiile au revenit din nou peste 4,64 lei/euro, iar după publicarea cursului de referință rata de schimb a atins un nou record, 4,65 lei/euro.
Dobânzile afișate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi au urcat marți la 4,8 – 5,29% pe an, de la nivelurile de luni de 0,91% – 1,38% pe an. Creșterea este determinată de băncile care au început să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR în noua perioadă de rezervă care a început marți. După creșterea de marți, dobânzile s-au apropiat din nou de rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.
(D.M.)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.