Realizarea unui program national de lucrari de infrastructura, sustinerea productiei interne, reducerea dependentei de importuri energetice si o politica monetar-financiara stabila si coerenta sunt principalele prioritati identificate de catre Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), pentru a fi luate in vizor de autoritatile de la Bucuresti.
Potrivit secretarului general al AOAR, Cristian Parvan, autoritatile trebuie sa-si propuna realizarea a peste 2.000 de kilometri de autostrada in termen de 3-5 ani. -Este inacceptabila actuala situatie, in care un volum mai important de precipitatii, iarna sau vara, duce la intreruperea pe perioade semnificative de timp a legaturilor intre principalele zone geografice ale Romaniei. Infrastructura rutiera si de comunicatii determina in mod direct volumul investitiilor private intr-o zona sau alta si pe ansamblu atractivitatea Romaniei pentru fluxurile de capital-, se arata intr-un comunicat. Printre celelalte prioritati identificate se numara sustinerea productiei interne, in principal cea industriala, si stabilirea unei strategii de reducere a dependentei de importurile de resurse energetice. Pentru atragerea marilor investitori internationali, AOAR solicita guvernului realizarea unei liste de proiecte mari si foarte mari propuse pentru parteneriate de tip public-privat. In plus, oamenii de afaceri considera ca trei dintre privatizarile anuntate de autoritati (Romgaz, Casa de Economii si Consemnatiuni-CEC si Loteria Nationala) nu sunt justificate in prezent, iar viitoarele vanzari ale participatiilor statului trebuie sa fie realizate in baza unor evaluari obiective si profesioniste.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















