Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) a inaintat Parlamentului un set de proiecte de legi pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie si a Legii nr. 129/1992 privind protectia juridica a desenelor si modelelor industriale, precum si pentru adoptarea Ordonantei nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier in proprietate industriala. Principalele amendamente vizeaza -reintroducerea unor facilitati fiscale importante pentru inventatori (cum ar fi scutirea de la plata impozitului pe profit), redefinirea categoriilor de inventii brevetabile, simplificarea formalitatilor de depunere a cererii de omologare, o precizare mai clara a regimului licentelor obligatorii (cazurile de forta majora, in care statul preia dreptul de proprietate aflat in posesia unei persoane private), ca si modalitatile de repunere in termen a brevetelor suspendate din diverse motive-. Directorul general al OSIM, Gabor Varga, a declarat ca amendamentele propuse pentru modificarea legislatiei -sunt importante pentru aderarea Romaniei la Conventia privind Brevetul European (care va avea efect incepand de la data de 1 iulie 2002), legislatia romaneasca aliniindu-se astfel la cea europeana-.
Brevetul European -va fi recunoscut numai in acele tari (semnatare ale Conventiei) pentru care se solicita exercitarea dreptului de proprietate industriala, adica nu va avea o extensie paneuropeana. Spre exemplu, brevetul obtinut de la OSIM, dupa momentul aderarii, va fi valabil in continuare numai pe teritoriul Romaniei, iar de la Oficiul European (cu sediul la Munchen) se va putea obtine un brevet multinational valabil numai in tarile nominalizate de inventator. Pentru acest tip de autorizare se percepe un tarif de aproximativ 100 euro/tara, la care se adauga costurile (extrem de ridicate) cu examinarea si traducerea lucrarii-, a mai explicat oficialul OSIM.
Cresterea economica determina aparitia mai multor brevete
In 2001, numarul total al cererilor de inregistrare pentru brevete (1.409), marci (15.226), desene si modele industriale (1.736) -a crescut in medie cu peste 10% fata de anul precedent. Este pentru prima oara, dupa 1990, cand cresterea numarului de cereri atinge asemenea performante – consecinta a cresterii economice din anul trecut-, declara Gabor Varga, estimand ca -in 2002, ritmul se va mentine cel putin la acest nivel-. Ponderea determinanta (peste 70%) o detin inventatorii particulari, spre deosebire de alte tari, in care institutele de cercetare si societatile comerciale inregistreaza cele mai multe brevete.
Intre activitatile OSIM preconizate pentru acest an, se numara sensibilizarea intreprinderilor mici si mijlocii pentru preluarea intr-o masura mai mare a noilor inventii, definitivarea Centrelor Regionale de Promovare a Protectiei Proprietatii Industriale, organizarea de cursuri de consilier in proprietate industriala (in perioada februarie-martie), iar pentru sprijinirea obtinerii Brevetului European, in beneficiul inventatorilor cu merite deosebite, OSIM va aloca un buget de 30.000 euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















