
Persoanele care nu vor opta pentru un administrator în termenul legal începând cu 2008 nu vor mai fi distribuți după regulile valabile pentru etapa de aderare în curs.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pregătește o normă prin care fondurile care au o cotă de piață semnificativă vor fi scoase de pe listă. Totodată, arbitrul pieței pregătește câteva surprize brokerilor sau agenților care aleargă după comisioane grase.
Alocarea aleatorie celor care nu vor opta pentru un fond de pensii private începând cu 2008 se va face după alte reguli. Dacă acum indecișii sau cei care încheie mai multe contracte ar putea fi distribuiți la oricare dintre cele 18 fonduri active pe piață, de la anul, numărul fondurilor care vor intra la loterie se va reduce. Aceasta deoarece CSSPP intenționează să scoată de pe listă fondurile care ocupă un loc călduț pe piață. "Pentru a preveni eventualele concentrări ale pieței, pregătim norme secundare privind alocarea aleatorie", a afirmat președintele CSSPP, Mircea Oancea (foto), în cadrul unei conferințe de presă. În 2008, 150.000 de salariați sunt estimați să adere la un fond de pensii. Prevederea este valabilă și în alte state europene și nu va afecta nici participanții, nici administratorii, spun jucătorii din piață. Există voci care susțin că prevederea contravine legilor europene privind concurența loială, prin faptul că ar putea favoriza companiile care nu au performanțe notabile și care, potrivit estimărilor, vor ieși de pe piață în următorii cinci ani.
CSSPP va supune dezbaterii publice o normă prin care va fi limitată posibilitatea de transfer de la un administrator la altul. "Sunt prevederi suplimentare care să nu încurajeze transferul pe criterii subiective. Și mă gândesc la acei brokeri care ar putea să transfere participanții pentru comisioane", a explicat președintele CSSPP.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















