Actiunile a trei dintre cele cinci societati de investitii financiare (SIF) au inregistrat, ieri, o crestere a pretului de tranzactionare de aproape 15%, maximul zilnic de variatie permis de Bursa de Valori Bucuresti (BVB), nivel la care au disparut ofertele de vanzare. La cumparare, cotatiile erau de 1.410 de lei/actiune pentru SIF Muntenia, 1.110 de lei pentru SIF Moldova, iar SIF Oltenia a urcat pana la 1.150 de lei.
-Preturile celor trei SIF au crescut direct cu 15% si tot ce a fost la vanzare s-a cumparat. Evolutia a fost determinata de informatia potrivit careia SIF au cazut de acord cu CNVM pentru cresterea plafonului maximal al pachetului detinut de un investitor de la 0,1% la 1% din capitalul SIF. Pretul acestor actiuni va mai creste cu cel putin 30%, insa nu orice pret justifica dividendul dat de SIF-, a declarat un broker. Un alt operator de pe piata de capital apreciaza insa ca ritmul de crestere nu va fi la fel de accelerat. -Este posibil ca si in sedinta de maine, cel putin la deschidere, ca SIF sa mai creasca cu 15%-, a spus sursa citata. El a adaugat ca aprecierea titlurilor emise de cele trei SIF nu este urmarea rezultatelor financiare raportate de aceste societati, cele preliminare fiind cunoscute de la inceputul anului, ci informatiilor privind cota minima de actiuni. -Totusi, acum trebuie modificat si statutul acestor societati de investitii-, a subliniat operatorul de pe piata de capital.
Toate cele cinci SIF au fost suspendate de la tranzactionare, saptamana trecuta, pentru desfasurarea adunarilor generale ale actionarilor. SIF Banat Crisana, SIF Moldova si SIF Oltenia au fost reintroduse la tranzactionare marti. SIF Transilvania si SIF Muntenia vor reveni in piata, dupa ce vor transmite Bursei comunicatul privind hotararile AGA si bilanturile pentru anul financiar care s-a incheiat.
Presedintii celor cinci SIF au acceptat, marti, propunerea CNVM de a creste nivelul pachetului de actiuni, care poate fi detinut de un investitor de la 0,1% la 1% din capitalul SIF, a declarat, presedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache. -Proiectul de lege privind societatile de investitii financiare, discutat in prezent cu reprezentantii SIF, va cuprinde prevederea conform careia orice investitor poate detine maxim 1% din capitalul SIF, fata de 0,1%, cat era limita maxima. Statutul SIF va trebui modificat, pentru ca legea va fi votata de Parlament si reprezinta o reglementare in domeniu, care trebuie respectata-, a adaugat Anghelache.
Presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala, estimeaza ca proiectul de lege privind SIF va fi definitivat in aproximativ doua-trei saptamani, iar dupa insusirea sa de catre Guvern va fi transmis Parlamentului, pentru aprobare in regim de urgenta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















