Home Economic-Financiar Peste 4.400 de fermieri vor credite bancare

Peste 4.400 de fermieri vor credite bancare

DISTRIBUIŢI

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a emis până în prezent un număr de 4.416 de adeverințe pentru beneficiarii subvențiilor europene pe suprafață, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente, de la băncile care au încheiat convenții cu agenția.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Valoarea creditului acordat în baza acestor adeverințe poate fi de până la 90% din suma cuvenită din Schema de plată unică pe suprafață (SAPS), aferentă campaniei 2012 fără garanții suplimentare pentru creditele acordate de banca creditoare până la data de 29 septembrie 2012 inclusiv și la un cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în ziua anterioară datei solicitării creditului.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿De asemenea, creditele acordate de banca creditoare, începând cu data de 30 septembrie inclusiv, se acordă fără garanții suplimentare la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30 septembrie 2012.Până la această dată, APIA a încheiat convenții cu 20 de bănci și instituții financiare. ?óÔé¼?¿Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenție.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul județean/local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2012 va elibera o adeverință prin care confirmă că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru SAPS pentru anul 2012 și că au fost efectuate controalele și verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿APIA precizează că nu pot beneficia de această adeverință fermierii selectați la controlul pe teren (clasic sau teledetecție) decât după finalizarea acestor controale. De asemenea, în adeverință se va menționa suprafața determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS și faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Andreea Vîrîci

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.