Patronii sunt nemultumiti atat de politica fiscala a guvernului, cat si de faptul ca dialogul social intre parti schioapata serios. Intamplator sau nu, ieri au avut conferinte de presa, pe teme legate de aceste aspecte, doua dintre cele mai importante organizatii patronale din Romania, UGIR 1903 si Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Presedintele UGIR 1903, Cezar Coraci, considera ca Romania nu mai are nevoie de un alt acord cu FMI, in timp ce presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a prezentat un studiu alarmant despre parafiscalitatea sufocanta din Romania.
Presedintele UGIR 1903, Cezar Coraci, a precizat ieri ca proiectul de cod fiscal pentru anul 2006 nu cuprinde elemente concrete, care ar putea conduce la crestere economica in Romania.
Presedintele UGIR 1903: -Nu mai avem nevoie de un nou acord cu FMI!-
-Cresterea imprevizibila a fiscalitatii scoate Romania din zona atractivitatii fiscale, aruncand-o in zona gri a Europei-, a precizat Cezar Coraci, referindu-se la masurile propuse de Ministerul Finantelor privind uniformizarea, la 16%, a impozitului pe profit cu cel pe dividende, masura care va conduce la cresterea gradului de fiscalitate, de la 24,4%, in prezent, la 29,44%, incepand de anul viitor. Acest lucru e cu atat mai grav, cu cat majoritatea tarilor concurente Romaniei au o fiscalitate mult inferioara. Cehia, spre exemplu, are cota -0- la impozitul pe dividende si 19% la cel pe profit, in timp ce Rusia are o cota de 13% la impozitul pe profit si 9% la impozitul pe dividende. -In astfel de conditii, ca sa nu luam in discutie si efectul negativ al parafiscalitatii, pana si capitalul romanesc va migra spre alte tari-, a precizat Coraci. Cu aceeasi ocazie, a precizat ca importante companii straine au anuntat ca, in astfel de conditii, isi vor muta afacerile in Ucraina sau Bulgaria, un exemplu fiind cel al companiei Oriflame, care intentioneaza sa mute o afacere de 50 milioane de euro in Ucraina.
Pe de alta parte, Cezar Coraci considera ca doar -cu un an inainte de aderare, Romania trebuie sa aiba nevoie de alte tipuri de politici economice, compatibile cu UE, nu de conditiile restrictive impuse de FMI, care sunt contrare intereselor Romaniei. Astfel ca cel mai potrivit ar fi ca guvernul sa intrerupa relatiile cu FMI-. De asemenea, presedintele UGIR 1903 a precizat ca deficitul bugetar, de 0,5%, nu este impus de UE, ci mai degraba de FMI, dar daca se prefigureaza o crestere economica sanatoasa de 5%, deficitul ar putea creste chiar la 1,5%, fara ca UE sa se alarmeze, daca banii ar fi dirijati spre dezvoltare, si nu spre consum.
Proiectul de buget nu a trecut prin CES
Reprezentantul UGIR 1903 in grupul de dialog social, Mihai Pasculescu, a precizat ca Ministerul Finantelor nu are o strategie fiscala pe termen mediu. Practic, proiectul de buget pe anul 2006 a ajuns in parlament fara sa treaca prin CES, ceea ce inseamna ca regulile dialogului social au fost nerespectate chiar de catre guvern. De asemenea, atat Pasculescu, cat si Cezar Coraci au fost de acord ca renumita cota unica nu a avut, practic, nici un efect benefic asupra majoritatii salariatilor, cu exceptia celor cu salarii mari, dar care reprezinta o minoritate. In plus, nici nu a scos la suprafata munca la negru, in conditiile in care fiscalitatea pe munca este cea mai ridicata in comparatie cu toate tarile aflate in UE, dar si in raport cu cele din imediata vecinatate. De asemenea, reprezentantii UGIR 1903 considera ca proiectul de buget va fi modificat in parlament.
Un fapt pozitiv mentionat a fost totusi eliminarea birului de 0,5% pe imobilizari corporale, introdus sub obladuirea amicului lui Tariceanu, adica chiar pe investitii. Cezar Coraci a precizat ca acest lucru se datoreaza ministrului de stat Gheorghe Pogea.
Peste 190 de taxe si tarife neincluse in Codul fiscal
CNIPMMR a precizat, in mai multe randuri, prin intermediul presedintelui Ovidiu Nicolescu, ca unul dintre cele mai negative aspecte cu care se confrunta mediul de afaceri din Romania este cel al parafiscalitatii. Pentru a demonstra acest lucru, organizatia patronala a facut atat o inventariere a tuturor taxelor si tarifelor neincluse in Codul fiscal, cat si o ancheta care a urmarit sa evidentieze masura in care taxele parafiscale sunt considerate necesare si justificate de catre intreprinzatorii din Romania. A rezultat ceva incredibil, dar real. Exista 196 de tarife si taxe pentru tot felul de lucrari si prestari, dintre care multe sunt la dispozitia autoritatilor locale, care le modifica dupa bunul plac, cand doresc. De notorietate sunt taxele din Constanta, spre exemplu, sau cea de intrare in Mamaia.
In functie de marimea firmelor, in esantionul pe care s-a facut studiul, 55,06% au fost intreprinderi mijlocii, 23,6% intreprinderi mici si 21,35% microintreprinderi. S-a constat ca 98,89% din firme platesc taxe la Registrul Comertului, 95,56% – la notariat, 84,44% – catre Ministerul Muncii sub forma de comisioane pe fondul de salarii, 77,78% – pentru autorizatii si avize de mediu, 38,89% – pentru evaluari si studii de fezabilitate etc.
In legatura cu tipologiile de taxe care ar trebui diminuate, daca nu chiar eliminate, 41,38% din patroni cred ca acest lucru ar trebui sa se faca in cazul celor cerute de Registrul Comertului, 34,48% – in cazul celor solicitate de Ministerul Muncii, 31,03% – in cazul taxelor si avizelor de mediu, 17,24% – in cazul celor notariale si 10,34% – in cazul taxelor de drum.
Practic, pentru 78,65% din firme, respectivele taxe inseamna mai putin de 15% din totalul darilor catre stat, dar pentru 18%, acest procent ajunge la 30%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















