Home Economic-Financiar Ponta vrea să se spele pe mâini de Roșia Montana

Ponta vrea să se spele pe mâini de Roșia Montana

DISTRIBUIŢI

După ce ani de ani de zile a pozat în ecologist convins, gata să lupte împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montana, premierul Victor Ponta ar vrea ca începerea lucrărilor să nu fie asociată cu numele său. Astfel, el ca spus ieri că negocierile privind realizarea proiectul Roșia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în septembrie, dar lucrările de investiție vor începe doar dacă Legislativul va lua o decizie favorabilă în acest sens. Întrebat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, când va fi demarat proiectul Roșia Montană, premierul a răspuns că Parlamentul trebuie să decidă "dacă va fi demarat". "Din punctul de vedere al Guvernului, la începutul sesiunii parlamentare, va avea finalizat negocierea și proiectul de lege", a spus Victor Ponta. El a afirmat că Executivul a luat toate măsurile necesare, inclusiv cu privire la standardele de mediu, considerate nesatisfăcătoare în forma inițială a proiectului. "Nu pot să vorbesc în numele Parlamentului, pot să vorbesc în numele Guvernului: cred că 13 ani de când se tot plimbă prin diverse structuri guvernamentale sunt e de ajuns. Cred că decizia finală într-un proiect atât de controversat, cu avantaje și dezavantaje, poate fi luată doar de Parlament. Sunt convins că aici toată lumea, inclusiv președintele, va considera că e bine să avem o lege, că nu furăm cu legea, ci dimpotrivă, sprijinim cu legea, dar repet: noi am luat toate măsurile, în primul rând cele referitoare la standardele de mediu, după aceea cele referitoare la nivelul redevențelor și la participarea statului român, pe care le consideram – toate trei – nesatisfăcătoare în forma inițială a proiectului. Dacă acum sunt și s-a ajuns prin negociere la standarde satisfăcătoare, trimitem spre Parlament și Parlamentul decide", a afirmat premierul.
Lege nouă privind redevențele
Totodată, el a anunțat ieri că în acest an va fi finalizată și probabil adoptată noua lege privind redevențele. "În acest an vom finaliza – și probabil vom și adopta – noua lege privind redevențele. Expiră cei zece ani din contractul din 2004 cu Petrom, practic, anul viitor România va avea redevențe pentru toate resursele sale naturale – redevențe la media europeană", a precizat primul-ministru, la Palatul Victoria, în cadrul unei conferințe de presă pe tema "Planului național de investiții strategice și creare de locuri de muncă". Pe 16 iunie, premierul a declarat că noua lege a redevențelor, care va fi adoptată în 2014, urmează să prevadă crearea unui fond special, după modelul norvegian, iar din banii astfel încasați vor fi finanțate proiecte importante pentru țară. "Anul viitor expiră cei zece ani conveniți în acordul cu OMV în care nu puteam umbla la redevențe. La anul viitor vom avea o nouă lege a redevențelor, în care vom aplica media europeană. Nu spun că vom face cele mai mari redevențe, că pleacă oamenii din țară. Nu le vom mai face însă nici cele mai mici, va fi exact media mondială, astfel încât să existe interesul să rămână în țară, să exploateze”, a declarat Ponta la RTV.
Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.