La sfarşitul lunii iunie, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară anunţa închiderea ultimului focar de pestă porcină, menţinand monitorizarea atentă a situaţiei. Industriaşii vorbeau despre posibilitatea reluării exporturilor în spaţiul comunitar. Dar porcul romanesc va mai rămane în ţară cel puţin cateva luni, în condiţiile în care în ferma din judeţul Timiş a celui mai mare producător mondial din industria cărnii de porc a apărut un nou focar. Dacă Romania nu va eradica pesta, industria procesatoare va începe contorizarea falimentelor, în vreme ce exporturile din UE vor creşte de la an la an.
Reluarea exporturilor romaneşti de carne de porc în spaţiul comunitar rămane un obiectiv îndepărtat, în condiţiile reapariţiei unui focar de pestă porcină. Dacă situaţia va mai continua caţiva ani, procesatorii locali vor ajunge la sapă de lemn. Însă majorarea preţurilor nu este justificată, chiar şi în contextul secetei prelungite.
Embargoul impus de Comisia Europeană produselor romaneşti se va prelungi şi, dacă pesta nu va fi eradicată în caţiva ani, industria locală ar putea intra în faliment. -Obiectivul se îndepărtează. Pierderile sunt considerabile, dar nu pot fi cuantificate acum. Într-o ţară care are asemenea probleme, investitorii nu vor da năvală, iar industria romanească nu poate vinde în Uniunea Europeană, în timp ce procesatorii de acolo vand la noi. Dacă situaţia va mai continua doi-trei ani, vom ajunge la sapă de lemn-, a explicat pentru Curentul directorul executiv al Asociaţiei Romane a Cărnii (ARC), Mihai Vişan. -Deocamdată nu se întrevăd efecte decat în măsura numărului de animale sacrificate, iar 20.000 de exemplare nu este un număr mare. Olandezii au avut probleme acum caţiva ani şi au sacrificat şase milioane de porci, cam cat este efectivul total în Romania acum-, ne-a precizat Stanca Tudor, directorul executiv al Patronatului Cărnii de Porc.
Romania se luptă de caţiva ani cu pesta porcină. Boala nu se transmite la om, însă decimează efectivele de animale. În luna decembrie a anului trecut, autorităţile romane au decis vaccinarea animalelor pentru a preveni răspandirea bolii, iar la sfarşitul lunii iunie Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţa stingerea ultimului focar. La momentul respectiv, industriaşii se arătau entuziasmaţi de posibilitatea reluării exporturilor în spaţiul comunitar. Însă reprezentanţii ANSVSA au precizat că ţara noastră nu poate solicita reluarea livrărilor externe de carne şi preparate din carne de porc decat cel mai devreme în luna octombrie, după ce o echipă de experţi europeni urmează să evalueze planul de eradicare a pestei porcine. Potrivit normelor europene, niciun un stat membru pe teritoriul căruia există pestă sau au fost vaccinaţi porcii nu are dreptul să realizeze schimburi intracomunitare cu carne sau produse din carne de porc. Cum socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din targ, în curtea celui mai mare producător mondial din industria cărnii de porc, compania americană Smithfield, au fost depistate animale bolnave. Una din fermele companiei din judeţul Timiş a fost deja izolată, iar celelalte 23 de ferme vor intra în carantină, pană cand controlul va stabili dacă porcii de acolo sunt sau nu contaminaţi. Peste 20.000 de animale vor fi sacrificate. Inspectorii sanitar veterinari vor verifica şi alte unităţi din judeţ.
Preţul cărnii de porc nu ar trebui să sufere modificări, chiar şi în condiţiile actuale, cand seceta a parjolit culturile de furaje. -Oamenii încă se bazează pe stocurile de anul trecut, iar creşterea preţurilor la furaje nu se reflectă în preţul cărnii de porc de pe o zi pe alta-, ne-a dat asigurări Stanca Tudor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















