Home Economic-Financiar Privatizarea Petromin – un nou episod din thriller-ul -Tunuri marca PSD-

Privatizarea Petromin – un nou episod din thriller-ul -Tunuri marca PSD-

DISTRIBUIŢI

Chiar daca se afla in administrare speciala, banii companiei sunt cheltuiti pentru reamenjarea sediului.


Societatea Petromin se afla in proces de privatizare si, chiar daca a ramas fara obiect de activitate intrucat nu mai are nici un vapor in stare de functionare, actuala conducere risipeste fondurile companiei. In perioada de glorie a Petrominului, sediul aflat in incinta Portului Constanta a fost renovat complet. Cu toate acestea, directorul Constantin Radulescu a inceput sa bage bani cu nemiluita in reamenajarea cladirii. Pe motiv ca pe sub lambriurile de lemn s-ar fi aciuat gandaci, Constantin Radulescu a pus termopane peste tot, a cumparat mobila si calculatoare de ultima generatie, a pavat cu marmura holurile si scarile, toaletele pot face cinste si unui hotel de cinci stele, iar masinile din dotare au inceput sa fie schimbate. Conform unor zvonuri vehiculate prin lumea portuara, banii cheltuiti pe toate aceste amenajari au ajuns tot in buzunarul lui Constantin Radulescu, pe filiera unor firme de profil la care este actionar. Radulescu risipeste niste bani care ar fi trebuit sa ajunga la buget, intrucat statul este inca actionar majoritar la aceasta companie, iar fondurile de care beneficiaza societatea ar fi trebuit dramuite pana la preluarea ei de un alt investitor, in nici un caz sa fie cheltuite pe ultima suta de metri.

Singura companie de navigatie de stat care a mai ramas, CNM -Petromin- SA, mai detine doar doua nave ce nu sunt in stare de functionare. -Petromin- nu mai opereaza nave, dar mai are de incasat milioane de dolari. Preluarea companiei este o afacere foarte profitabila. Nu numai ca nu are datorii, dar dispune de creante certe de 20 de milioane de dolari. In conturile companiei au intrat, in ultima perioada, mai multe milioane de dolari provenite din vanzarea unor nave. Normal ca actuala conducere a considerat astfel ca ar avea fonduri de ajuns pentru – de exemplu – schimbrea mobilierului. Acestor sume li se vor adauga alte sapte milioane de dolari care pot ajunge in conturile companiei dupa solutionarea unui litigiu cu o firma elena. De asemenea, compania mai are de incasat rate de leasing de 345.000 dolari, TVA in valoare de jumatate de milion de dolari si doua milioane de dolari reprezentand contravaloarea a 51 de apartamente construite. SC CNM Petromin SA este o societate mare, care are un capital social de peste 562 miliarde de lei.

Termenul de depunere, amanat -la solicitarea unor potentiali investitori-

Chiar si lansarea la privatizare pare un pic cam dubioasa, in conditiile in care societatea a fost scoasa la vanzare pe 30.04.2004, termenul de depunere a ofertelor fiind prelungit, la solicitarea unor potentiali investitori, pana pe 21.06.2004, apoi 14.07.2004. In informarea primita de la Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului nu se specifica pentru cine anume au fost prelungite aceste termene si cui i s-a facilitat accesul la cumpararea societatii Petromin. Cert este ca, pana la data-limita 14.07.2004, la sediul AVAS au fost inregistrate doua oferte din partea consortiului Petromin Group si a consortiului format din firmele H&A Enterprises Panama si C&D Impex Trading Constanta. In urma studierii documentelor de precalificare si analizelor transmise de directiile specializate ale AVAS, comisia de privatizare a hotarat continuarea negocierilor cu reprezentantii consortiului Petromin.

Petromin Group, format din firme-fantoma

Consortiul Petromin Group este format din: SC Metaltrans SRL Galati, Practic SA Bucuresti si Centrul National de Difuzare Produse Informatice Romsoft Bucuresti. Petromin Group reuneste firme ce nu au nimic de-a face cu shipping-ul si care sunt adunate la un loc doar pentru a putea indeplini cerintele AVAS. Acestea stipuleaza clar conditiile ce trebuie indeplinite de firmele interesate in achizitionarea companiei de shipping: experienta bogata in domeniu si o cifra de afaceri de peste 50 milioane de dolari. Nu este insa cazul acestui consortiu. SC Metaltrans SRL are prea putin de-a face cu activitatea de shipping. Societatea apartine lui Corneliu Mangalea, unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri din Galati, acesta fiind patronul cargoului -Oana – Cristina-, de fabricatie chinezzeasca, in posesia caruia a intrat in luna iulie 2003. Prin urmare, experienta in domeniul shipping-ului de minimum trei ani este departe de a fi realitate. A doua componenta a Petromin Group, Romsoft SA este o firma de succes in domeniul informaticii, unul dintre cei mai mari distribuitori de calculatoare din tara. Romsoft provine din fostul Institut de Cercetari in Informatica dinainte de 1989. Firma a fost cumparata in 1999. Ultima firma, SC Practic Bucuresti, se ocupa cu productia si desfacerea de produse alimentare si tutun. Nu contestam puterea financiara a acestor societati, dar luate la un loc nu au nici in clin, nici in maneca cu conditiile prevazute de lege.

Depunerea de oferte – ilegala

Nici consortiul ce a fost exclus de la negocieri nu prea avea de-a face cu obiectul de activitate al Petromin. Cu toate astea, oferta a fost acceptata la vremea respectiva, iar daca avem in vedere amanarea termenului de depunere a ofertelor, am putea spune ca i-a fost facilitat accesul. Firma C&D Impex Trading SRL din Constanta are ca obiect de activitate principal intermedierile in comertul cu produse alimentare, bauturi si tutun, iar secundar comertul cu amanuntul in magazine nespecializate cu vanzare predominanta de produse alimentare, bauturi si tutun. Actionarii acestei firme sunt fratii Constantin si Hristu Chicheanu. Primul dintre fratii Chicheanu a fost implicat in cazul -Tigareta II-. Firma H&A Enterprises SA Panama nici macar nu este inregistrata in registrul comertului din Panama, fiind mai degraba ceea ce se numeste -o societate-fantoma-. Cum a fost acceptata firma respectiva pentru a participa la privatizarea Petromin nu se stie. In ciuda inadvertentelor dintre realitate si conditiilor impuse de AVAS, la vremea respectiva ambele oferte au fost acceptate, iar directorul Radulescu mai pune o gresie sau o marmura la sediul companiei. Daca tot vine un prieten sa preia firma, macar sa nu se mai oboseasca cu amenajarile interioare.


Privatizarea Petromin, -ajutata- de mai-marii PSD

Totul pare veridic daca luam in calcul sprijinul acordat de fosta guvernare, precum si eforturile directorului Radulescu de a nivela drumul catre aceasta afacere. Unul din oamenii de incredere ai directorului Radulescu ne-a atentionat cu ceva timp in urma sa stam in banca noastra si sa nu ne bagam nasul, pentru ca in spatele acestei afaceri stau oameni importanti din PSD. In final, ar trebui precizat si faptul ca Radulescu a fost seful biroului APAPS, si poate ca astfel se explica faptul ca acesta nu a comentat nimic vizavi de cele doua consortii-fantoma, iar la randul sau, fosta APAPS, actuala AVAS, a inchis si inchide ochii la toate manevrele directorului…

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.