Home Economic-Financiar Relaxarea fiscalitatii, la mana -flexibilitatii- lui Neven Mates

Relaxarea fiscalitatii, la mana -flexibilitatii- lui Neven Mates

DISTRIBUIŢI

Negociatorul-sef al Fondului Monetar International (FMI) pentru Romania, Neven Mates, a inceput, ieri, discutiile cu autoritatile romane, in cadrul evaluarii trimestriale a acordului stand-by incheiat anul trecut. Mates a sosit duminica la Bucuresti, la o saptamana dupa o misiune tehnica a Fondului, trimisa sa evalueze stadiul indeplinirii conditiilor asumate de Romania in programul de imprumut.

Ca de fiecare data, noua misiune a FMI gaseste Executivul roman tot cu temele nefacute, mai multe termene stabilite pentru diferite masuri din acord nefiind respectate. Acum, insa, Executivul are o neasteptata sustinere din partea patronatelor, Asociatiei Oamenilor de Afaceri si sindicatelor, care s-au pronuntat ferm impotriva conditiilor negociate. Presiuni in aceeasi directie au venit si din mediul politic, PUR amenintand cu retragerea de la guvernare daca vor fi eliminate facilitatile fiscale pentru IMM, asa cum prevede programul cu FMI.

In aceste conditii, premierul Adrian Nastase a declarat ca asteapta mai multa -flexibilitate- din partea negociatorilor Fondului, lasand de inteles ca este loc de renegociere a conditiilor asumate initial de Guvern. Ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, s-a aratat chiar mai optimist, anuntand ca sigura primirea in luna februarie a celei de-a doua transe din imprumutul stand-by, in valoare de 55,2 milioane de dolari.

Cat de -flexibil- poate fi insa Fondul Monetar si la cate -puncte neindeplinite- din acord poate inchide ochii? Guvernul ar dori, pe de o parte, sa obtina acceptul pentru o relaxare a fiscalitatii, in conditiile in care presiunile sociale au devenit puternice, mai ales ca urmare a scumpirilor la energie electrica si alte utilitati, cerute prin acelasi acord stand-by.

Disciplina financiara zero

Pe de alta parte, deficitul fiscal trebuie mentinut in limite stranse, iar argumentele oficialilor romani vizavi de posibilitatea incadrarii in limitele stabilite, chiar daca fiscalitatea se relaxeaza, sunt destul de putine. Aceasta, deoarece colectarea veniturilor la buget, la care se angajase Guvernul, nu a fost spectaculos imbunatatita, la fel cum nici in privinta arieratele marilor intreprinderi de stat cu pierderi nu s-a facut mare lucru. Executivul nu poate prezenta negociatorilor FMI nici bugetele de venituri si cheltuieli ale regiilor autonome si companiilor nationale, pentru simplul fapt ca acestea nu au fost inca aprobate. In plus, doua acte normative care trebuiau sa intre in vigoare la inceputul acestui an, conform intelegerii cu FMI – o noua lege privind impozitul pe profit si o alta privind regimul TVA – nu se pot aplica, raspunderea fiind pasata Parlamentului.

Pretul iertarii companiilor rau-platnice

Daca Executivul nu va avea ce argumente sa ofere negociatorilor Fondului Monetar, in schimbul acceptului pentru relaxarea fiscalitatii, aceasta se datoreaza in mare parte ezitarilor in accelerarea reformei structurale si faptului ca inca nu s-a -intrat tare- in companiile si regiile de stat cu pierderi. In fapt, cresterea taxelor si a impozitelor a fost intotdeauna efectiv resimtita doar de populatie si de societatile care si-au platit darile catre stat, acestea platind pretul -iertarii- celorlalte. Romania ramane una dintre tarile cu cea mai ridicata fiscalitate din regiune, noi si noi majorari de taxe si impozite fiind impuse in timp contribuabililor, pentru ca acestia sa plateasca si in contul societatilor rau-platnice.

Fondului Monetar i se va cere sa accepte renuntarea la strangerea fiscalitatii in anumite domenii. O prima solicitare va viza mentinerea facilitatilor fiscale pentru IMM, care ar fi trebuit eliminate de la 1 ianuarie. Ministrul transporturilor, Miron Mitrea, a anuntat ca Executivul va apela la intelegerea Fondului si pentru amanarea aplicarii TVA la constructii pana in 2005, astfel incat criza locuintelor sa nu se acutizeze si sa nu fie descurajata piata imobiliara. Dinspre partea patronatelor, alte solicitari au vizat renuntarea la majorarea accizelor, de la 1 februarie, cu 8%, pe motiv ca o astfel de masura va genera cresteri incalculabile de preturi si va incuraja dezvoltarea pietei negre. Nu in ultimul rand, negociatorilor FMI li se va pune pe masa si o propunere de reducere a cotei minime de impozitare a veniturilor salariale, de la 18% la 15%, concomitent cu majorarea cotei maxime, pentru persoanele cu salarii mai mari de 10 milioane de lei. Aceasta din urma metoda -haiduceasca- de a lua mai putin de la -saraci- si mai mult de la -bogati-.

Temele nefacute de FMI

In conditiile in care performante economice care sa contrabalanseze o eventuala relaxare a fiscalitatii nu sunt prea numeroase, premierul Adrian Nastase apeleaza la un alt argument, cu mai mare priza la public: temele nefacute de FMI prin alte state. Chiar in timpul vizitei negociatorului Neven Mates in Romania, primul-ministru a povestit, ieri, sindicatelor despre -copilul- care nu a rezistat -tratamentului- aplicat de expertii Fondului, referindu-se, desigur, la criza declansata in Argentina de experimentul Consiliului Monetar recomandat de FMI. Premierul a declarat convins, cu aceeasi ocazie, ca nu se va trece peste componenta sociala, datorita constrangerii unui acord cu FMI.

Adrian Nastase critica FMI si ataca PUR

Premierul Adrian Nastase a criticat ieri, pentru prima oara, insuccesul unor politici aplicate de Fondul Monetar International. El a profitat de oportunitatea discursului tinut in fata participantilor la Consiliul National al CNSLR–Fratia- pentru a declara ca -s-au inselat si FMI, si altii cu retete foarte bune, dar care nu au tinut cont de fondul social-. -Cine-si inchipuie ca se poate face reforma economica fara sprijin popular se insala-, a continuat premierul, incercand sa-i convinga pe sindicalisti de necesitatea semnarii unui nou acord social pentru acest an. In acest sens, primul-ministru a precizat ca discutiile purtate in aceste zile de autoritatile de la Bucuresti cu delegatia FMI sunt -flexibile-. -Au avut si ei (FMI – n.red.) suficiente situatii in care pacientul nu s-a simtit foarte bine dupa operatie-, a mai spus dl Nastase, cu referire implicita la situatia din Argentina.

Cu acelasi prilej, primul-ministru a tinut sa raspunda si amenintarilor partidului condus de Dan Voiculescu referitoare la iesirea de la guvernare in cazul renuntarii la facilitatile pentru IMM. -Am impresia cumva ca pare un fel de specializare a intereselor si de IMM in Romania se ocupa numai PUR. PSD, ca partid, s-a preocupat de IMM chiar si inainte ca PUR sa aiba grup parlamentar-, a mai spus Adrian Nastase.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.