Producatorul de incaltaminte Rieker Romania, avand ca asociat unic concernul Rieker Holding din Elvetia, a inaugurat oficial, vineri, o noua unitate de productie, situata in localitatea Faget din judetul Timis, valorea investitiei cifrandu-se la circa trei milioane de euro, a declarat Holzheimer Ernst, directorul companiei. Potrivit conducerii companiei, hala de productie de la Faget va asigura 500 de locuri de munca.
O alta investitie a Rieker Romania, realizata la Baia Mare, a carei valoare se ridica la trei milioane de euro, va fi finalizata la sfarsitul acestei luni, mai spune Holzheimer Ernst. In cadrul societatii de la Baia Mare, isi vor desfasura activitatea 600 de angajati. Investitiile realizate, pana in prezent, de Rieker in Romania se ridica la 25 milioane de euro, reprezentand constructii, echipament tehnologic, mijloace de transport si terenuri, a precizat directorul societatii.
Rieker a inceput activitatea de productie in Romania in luna februarie a anului 1998, la Lugoj, unde detine o hala de productie pentru incaltaminte din piele si o hala de productie pentru talpi exterioare pentru incaltaminte. Compania realizeaza, in prezent, o productie de 20.000 de perechi de incaltaminte pe zi, producand 400 modele de pantofi anual. In cadrul companiei isi desfasoara activitatea 2.000 de angajati.
Rieker este o firma producatoare de incaltaminte, infiintata in urma cu 120 de ani in Germania. In prezent, grupul are fabrici de incaltaminte in Germania, Portugalia, Franta, Slovacia, Polonia, Elvetia, Tunisia, Maroc, India, Pakistan, SUA, Canada si Romania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















