
România ar putea deveni exportator net de gaze până în anul 2020, după posibile descoperiri importante de depozite gazeifere în acest an, care ar plasa rezervele românești din Marea Neagră la 600 de miliarde de metri cubi, a declarat șeful diviziei române a Sterling Resources, Marc Beacom.
"Este cel mai atractiv an de până acum pentru explorare și foraj în sectorul românesc al Mării Negre. Presupun că vom vedea descoperiri majore, cu toate săpăturile care vor avea loc în 2013", a declarat Beacom, directorul general al diviziei românești a companiei canadiene Sterling Resources, într-un interviu acordat Bloomberg la Sofia.
Pentru exploatarea rezervelor de 600 miliarde de metri cubi previzionate de Beacom va fi nevoie de investiții de până la 30 miliarde de dolari, potrivit managerului Sterling, care citează un studiu efectuat de compania de consultanță Purvin & Gertz. Cheltuielile operaționale necesare pentru producție ar putea ajunge la 25 miliarde de dolari, a afirmat el.
Totodată, guvernul român ar urma să încaseze 45 miliarde de dolari din taxe și redevențe pe parcursul exploatărilor, anticipează Beacom.
"Este practic o apreciere estimativă, iar până când vom începe să forăm și să dovedim rezervele nu vom ști despre cât este vorba, suntem într-o etapă preliminară", a adăugat el.
Compania canadiană Sterling Resources deține drepturile de explorare pentru două perimetre din sectorul românesc al Mării Negre, respectiv Midia și Pelican. Compania are operațiuni și în Marea Britanie, Olanda și Franța.
OMV Petrom și ExxonMobil Exploration and Production România au anunțat anul trecut o descoperire semnificativă de gaze la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.
Extracția de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârșitul deceniului, iar exploatarea zăcământului, estimată pentru o perioadă de zece ani, ar putea asigura independența energetică a României în privința gazelor naturale.
La finele anului trecut, directorul responsabil de explorare și producție din OMV, Jaap Huijskes, a declarat că Guvernul român dorește ca gazele pe care OMV le-ar putea extrage din Marea Neagră să fie vândute în primul rând pe piața românească, pentru a înlocui importurile, dar totul depinde de preț și de sistemul de taxare.
Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania și OMV Petrom pentru vânzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagră.
"Sperăm că vom finaliza în curând tranzacția. Trebuie să treacă prin etapele aprobării de către guvern", a precizat Beacom la Sofia.
El a adăugat că Sterling nu are intenția să vândă alte active din Marea Neagră și caută parteneri care doresc să investească în perimetrele pe care le deține.
"Există companii interesate. Dorim să ne reducem participația la perimetre. Suntem o companie prea mică și avem o expunere prea mare", a afirmat Beacom, refuzând să precizeze care companii și-au exprimat interesul pentru perimetrele din Marea Neagră.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















