Evaluarea libertatii economice in tara noastra nu ne ofera o imagine foarte optimista, dimpotriva. Intr-un clasament al celor mai libere economii din lume, tara noastra este situata pe la sfarsitul clasamentului. Din circa 130 de tari care au fost evaluate de catre Fraser Institute, in raportul Economic Freedom of the World (EFW) pe 2006, tara noastra a ocupat locul 95. Paradoxal, in anul 1985 eram in clasament cu aproape 20 de pozitii mai avansati, respectiv pe locul 79.
Chiar daca facem pasi marunti in ierarhie, in fiecare an urcand catinel-catinel, anul trecut am fost pozitionati pe locul 96, iar in anul 1995 eram doar pe 118, nu putem sa nu amintim faptul ca am inregistrat un punctaj mai insemnat in anii *85 sau *90, cand acealasi raport indica valori mai mari ale libertatii economice. Sa punem acest fapt pe seama situatiei politice mondiale?
Romania a intrunit un punctaj de 5,7 puncte, luand in calcul variabile ca marimea guvernului (consumul guvernamental, transferuri si subventii, intreprinderi de stat si subventii, impozitele), structura legala si asigurarea drepturilor de proprietate, accesul la capital stabil, libertatea schimburilor cu strainii, barierele comerciale, reglementarea creditelor, piata muncii si mediul de afaceri.
Pe primele locuri se situeaza Hong Kong (8,7), Singapore (8,5), Noua Zeelanda, Elvetia si Statele Unite ale Americii, cu cate un punctaj de 8,2, urmate fiind in clasament de Irlanda si Marea Britanie cu 8,1 puncte. La celalalt pol se afla Zimbabwe care intruneste cel mai mic scor, de 2,8.
Raportul are in vedere realizarile pentru anul 2004. Pentru a ne da seama de pozitia pe care o ocupam, amintim si intermediarii topului care se situeaza inaintea noastra: Bahrain ocupa locul 40, Zambia (48), Trinidad Tobago (53), Namibia (53), Tanzania (65), Bulgaria si Ghana sunt la egalitate, impartind locul 68.
Romania isi revendica locul 95 in clasamentul realizat de EWF impreuna cu Bangladesh, China, Cote d*Ivoire, Ecuador, Maroc si Pakistan.
Celelalte state din estul Europei ne sunt superioare, Estonia, ocupa locul 12, Ungaria, locul 25 si Cehia 45. Si Bulgaria ne devanseaza, ea fiind cu 30 de locuri inaintea noastra.
Nota 10 pentru birocratie?
Cele mai mari punctaje, adica 10 puncte din 10, am obtinut pentru anumite domenii care ne dau mari dureri de cap si ridica mari semne de intrebare. Asadar, am primit nota 10 pentru: lupta autoritatilor impotriva pietei negre, cu aceeasi nota am fost evaluati si pentru rata birocratiei, colectarea impozitelor directe si extensia creditelor catre sectorul privat au primit, de asemnea, maxim de punctaj. Cel mai mic punctaj, de un punct din 10, a fost pentru controlul preturilor, cu toate ca in anul 2003, fusesem creditati cu o nota mai mare, de trei puncte.
Romania se afla pe locul 58, cu 284,20 dolari in ceea ce priveste exporturile de produse ale industriei prelucatoare pe cap de locuitor.
Pe prima pozitie in acest top se afla, potrivit raportului, Singapore, cu 25.335,56 dolari pe cap de locuitor, urmat de Hong Kong cu 23.345,09 dolari pe cap de locuitor si Irlanda cu 11.714,59 dolari pe cap de locuitor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















