Creșterea costurilor de finanțare și deprecierea leului sunt riscuri posibile în eventualitatea intrării SUA în default (încetare de plăți), însă România este mai bine poziționată decât alte state emergente și poate accesa fonduri în baza acordului preventiv cu FMI, potrivit Commerzbank
"Aș aștepta o mișcare semnificativă a piețelor numai dacă s-ar materializa cel mai neplăcut scenariu, adică un default al Statelor Unite. Un astfel de incident ar conduce fără îndoială la o retragere majoră din zona activelor de risc, inclusiv cele românești. Astfel, România s-ar confrunta probabil cu costuri mai ridicate de finanțare pe piață, ceea ce ar putea crea probleme pentru Ministerul Finanțelor. Cu toate acestea, în cel mai rău caz guvernul român poate apela la acordul preventiv cu FMI pentru a evita o criză majoră", a declarat pentru MEDIAFAX Thu Lan Nguyen, analist la Commerzbank, a doua mare bancă germană.
Preisunea pe activele cu grad ridicat de risc ar putea fi accentuată și de prelungirea impasului politic de la Washington, chiar dacă SUA nu ar intra în default. Astfel, pe măsură ce criza politică din SUA s-ar prelungi, temerile tot mai accentuate privind un posibil default ar afecta puternic activele emergente, precum leul sau obligațiunile de stat ale României.
"Cu toate acestea, consider că Europa Centrală și de Est este mai bine poziționată decât alte zone emergente deoarece balanța externă din regiune s-a îmbunătățit în ultimii ani, astfel că statele sunt mai puțin vulnerabile la fluxurile de capital extern, care ar îngheța în cazul unui default al SUA", continuă analistul Commerzbank, precizând că economiile din Europa emergentă ar avea totuși de suferit, având în vedere că sunt dependente în mare măsură de exporturi.
Cu toate acestea, România stă mai bine decât alte țări din regiune.
"Cu un acord stand-by preventiv în derulare, România dispune de o plasă de siguranță confortabilă, spre deosebire de alte state din Europa de Est, precum Ungaria și Turcia, care ar fi afectate mult mai grav de un astfel de șoc", consideră Nguyen.
Congresul Statelor Unite nu a ajuns încă la un acord privind majorarea plafonului datoriei de stat, care va fi atins joi, 17 octombrie. Astfel, guvernul SUA ar putea pierde începând de joi prerogativa de a se împrumuta și de a refinanța datoriile ajunse la scadență.
Trezoreria are o rezervă de aproximativ 30 miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile colectate, un indicator volatil. Cu aceste resurse se estimează că guvernul american va putea continua să-și onoreze obligațiile financiare până în ultima săptămână a lunii octombrie.
Totodată, guvernul american și-a suspendat parțial activitatea începând de la 1 octombrie, în lipsa unui buget agreat în Congres.
Miercuri, liderii din Congres erau aproape de un compromis care să înlăture riscul unui default, care ar avea consecințe incalculabile asupra piețelor financiare și economiei globale, eclipsând efectele falimentului băncii Lehman Brothers, în septembrie 2008.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















