Romania se angajeaza sa introduca euro ca moneda de referinta pentru cursul de schimb al leului cel mai tarziu pana la data de 31 decembrie 2004, se arata in memorandumul cu tema -Documentul de pozitie al Romaniei privind capitolul de negocieri 11 – Uniunea Economica si Monetara-, aprobat, vineri, de Guvern.
Autoritatile romane se mai angajeaza ca, in perioada 2002-2003, sa puna accent pe asigurarea unui curs de schimb leu/euro predictibil si sa ia masurile necesare pentru ca rata inflatiei sa scada sub nivelul de 10%, dupa 2004.
Pentru a se conforma politicilor economice ale UE, Romania a transmis Comisiei Europene, la 1 octombrie, programul economic de preaderare, care reprezinta o modalitate de participare, inca inaintea aderarii, la politicile economice comunitare. Programul include, in principal, masuri referitoare la stabilitatea macroeconomica, la combaterea inflatiei si la reducerea ratei dobanzilor.
In ce priveste bugetul, Romania a decis sa treaca, din acest an, la bugetul structurat pe programe, in perspectiva multianuala, in conformitate cu standardele UE. Pentru bugetul pentru 2002 aflat in discutie in Parlament, un numar de 13 institutii guvernamentale au prezentat bugete pe programe, iar in viitor numarul acestora va creste.
Prin documentul de pozitie, Romania se angajeaza sa adopte mai multe legi privind politica fiscala, politica monetara si cea a cursului de schimb, printre care se numara noua Lege a Finantelor Publice, care va fi emisa pana la sfarsitul anului viitor, normele privind evidenta angajamentelor bugetare, planul de conturi pentru institutiile publice si normele metodologice pentru inregistrarea in contabilitate a anumitor operatiuni, toate acestea din urma pana in ultimul trimestru al anului 2002.
Alte reglementari, care urmeaza sa fie adoptate pana la sfarsitul anului 2004, sunt cele privitoare la amendarea Legii statutului BNR si a fondului pentru garantarea depozitelor din sistemul bancar. Aceste masuri urmaresc stabilirtatea preturilor si eliminarea creditarii pe termen scurt, de catre BNR, a deficitelor temporare din contul Trezoreriei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















