Piața berii din România a înregistrat în primul trimestru o scădere de 5%, pe fondul puterii de cumpărare scăzute a populației și din cauza vremii foarte reci și a ninsorilor abundente din ianuarie și februarie, a anunțat ieri Asociația Berarii României.
După un an 2011 în care se făcuse simțită o stabilizare a pieței, consumul de bere din România corespunzător primului trimestru al anului în curs a înregistrat o scădere de 5%, comparativ cu perioada similara a anului precedent.
Făcând o comparație cu rezultatele primului trimestru din 2008, un an de referință pentru istoria pieței din punct de vedere al consumului înregistrat, scăderea pe primele trei luni ale anului 2012 este de 23%.
"Scăderea consumului în primul trimestru din 2012 a fost influențată în special de vremea rece și zăpada abundentă din ianuarie – februarie, care a făcut ca oamenii să renunțe la bere. Acest factor s-a adăugat unui context deja nefavorabil, respectiv faptul că românii își numără fiecare leu, ceea ce face ca și un produs popular, așa cum este berea, să fie mai puțin accesibil. Dacă în medie un european trebuie să muncească opt minute pentru a-și permite o bere, un român trebuie să muncească o jumătate de oră pentru o bere", a declarat Constantin Bratu, directorul general al Asociației Berarii României.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















