Românii sunt cei mai buni platnici ai facturilor comparativ cu alți europeni, 92,2 din totalul facturilor emise într-un an pentru persoane fizice fiind achitate la termen, relevă ediția 2012 a studiului agenției de colectare a creanțelor EOS KSI, prezentat marți de directorul general al reprezentanței din România, Georg Kovacs.
?óÔé¼?¿Pe de altă parte, dacă întârzie cu plata unei facturi, românii nu o mai plătesc deloc, fiind 'campioni' detașați în Europa la acest capitol, sumele nerecuperabile (pierderi efective pentru companiile emitente) reprezentând 11,4% din totalul facturilor emise pentru persoanele fizice. ?óÔé¼?¿'Românii sunt foarte buni platnici, companiile au încercat să își păstreze doar clienții buni platnici, problema este că, atunci când întârzie cu o singură plată, lucrurile degenerează și nu se mai achită nimic', a declarat Georg Kovacs, la prezentarea studiului realizat în 10 state europene – Rusia, România, Bulgaria, Grecia, Slovacia, Polonia, Germania, Spania, Belgia și Marea Britanie. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Alți buni platnici ai facturilor emise pentru persoane fizice sunt rușii (90% din totalul facturilor sunt achitate la termen), explicația companiei EOS KSI fiind aceea că în cele două state companiile sunt foarte atente cu solvabilitatea clienților și le acordă termene de plată scurte. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Comparativ, numai 69,5% dintre greci achită facturile la timp, 71,9% dintre bulgari, 70,1% dintre spanioli, 72,4% dintre britanici. Chiar și germanii, un exemplu clasic de disciplină pentru români, stau mai slab la acest capitol, cu un procentaj de 82,4%. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Companiile românești își achită facturile la termen în proporție de 74,8%, un procentaj de asemenea mai ridicat comparativ cu majoritatea celorlalte state europene. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Comparația dintre sectoare arată că clienții cei mai de încredere sunt cei din sectorul industrial, iar cei mai indisciplinați sunt clienții companiilor din comerț și din domeniul serviciilor. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Procentajul plăților efectuate la timp a crescut în 2012, de la 67% în 2007, înainte de criză, la 69,1% în 2010, 68,7% în 2010 la 83,5% în 2012. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Aproximativ 25% din toate plățile (ca valoare) sunt efectuate după expirarea termenului de plată, 25,4% în cazul persoanelor fizice și 27,4% în cazul persoanelor juridice. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În comerț, aproximativ o factură din trei este achitată abia după expirarea termenului de plată. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿De asemenea, companiile românești înregistrează cea mai mare cotă a creanțelor declarate pierdere (care nu mai sunt achitate deloc) – 11,4% în cazul persoanelor fizice și 9% pentru persoane juridice, față de 8,3%/8,2% în Bulgaria, 2,5%/1,9% în Germania, 1,9%/2% în Marea Britanie, 2,4%/4% în Rusia.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















