Home Economic-Financiar Roșia Montană Gold Corporation disponibilizează aproximativ 80% dintre angajați

Roșia Montană Gold Corporation disponibilizează aproximativ 80% dintre angajați

DISTRIBUIŢI

Aproximativ 1.000 de familii din zona minieră Apuseni vor fi afectate de reducerea activității companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), care a anunțat că va disponibiliza aproximativ 80 la sută dintre angajați.
Roșia Montană Gold Corporation arată, într-un comunicat de presă , că este constrânsă să-și reducă foarte mult activitatea, efectul acestei măsuri fiind reducerea numărului de angajați cu aproximativ 80 la sută.
"Compania va depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă și la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba planul de restructurare, care presupune un program de concedieri colective, făcând toate eforturile posibile pentru a diminua impactul social al acestei măsuri. Cumulat, circa 1.000 de familii din zona minieră a Munților Apuseni vor fi afectate de reducerea activității companiei miniere", a precizat RMGC în comunicat.
Potrivit companiei, 373 dintre cei 481 de salariați ai RMGC își vor pierde locul de muncă începând cu luna aprilie 2014, peste 100 de locuri de muncă din programele sociale finanțate de RMGC se vor pierde ca urmare a reducerii de activitate, alte peste 300 de locuri de muncă de la companiile furnizoare de bunuri și servicii (materiale de construcții, transport, reparații auto, alimente, papetărie, echipamente IT, servicii de arhitectură și proiectare etc) din Roșia Montană, din zona Munților Apuseni și din județul Alba se estimează că se vor pierde, iar 283 de beneficiari ai programului social pe care RMGC l-a derulat în Roșia Montană și în zonă au rămas fără niciun sprijin.
Pe parcursul anului 2013, proiectul Roșia Montană a fost evaluat de o comisie interministerială, de o comisie interparlamentară specială și de toți membrii Parlamentului României, fără a exista un răspuns final cu privire la autorizarea investiției.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.