Compania norvegiană Vard Holdings Limited va produce o navă de 100 milioane euro pentru grupul norvegian Farstad Shipping, carena urmând să fie construită în România, la șantierul naval Tulcea. Vasul, cu o lungime de 143 metri, va avea ca destinație lucrări de construcții, inspecție și mentenanță pentru proiecte offshore, potrivit unui comunicat al Vard. Nava va avea un echipaj de până la 130 de persoane și va fi echipată cu două macarale, cea mai mare dintre acestea având capacitatea de ridicare de 250 tone. Livrarea este programată pentru trimestrul al treilea al anului 2015. Carena va fi construită la șantierul naval Vard Tulcea, iar nava va fi asamblată și dotată cu utilaje la Langsten, în Norvegia. Vard a anunțat, la începutul săptămânii trecute, semnarea unui contract de 1,1 miliarde de dolari pentru construirea a patru nave de construcții offshore destinate gigantului brazilian Petrobras. Carenele a două dintre aceste nave vor fi construite la Tulcea.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















