
Prețurile locuințelor din România au scăzut cu aproape 7% în primele opt luni, consemnând astfel o reducere mai abruptă față de 2011 și 2012, când a avut loc o încetinire a ritmului în care proprietarii au lăsat la preț, Bucureștiul fiind pe primul loc în topul ieftinirilor, potrivit imobiliare.ro.
Conform indicelui Imobiliare.ro, în primele opt luni ale acestui an apartamentele noi și vechi scoase la vânzare în întreaga țară s-au ieftinit cu 6,95%, de la 978 la 910 euro pe metru pătrat util. Spre comparație, în 2012 a fost consemnată o scădere anuală de 1,3%, iar în 2011 declinul a ajuns la 4%.
Deși valabilă la nivel național, în marile orașe există abateri de la tendință. Astfel, în Timișoara sau Constanța pretențiile proprietarilor sunt mai mari decât la începutul anului, în vreme ce la Cluj-Napoca este mai degrabă o stagnare.
"Interesant este însă că, cel puțin în ultima lună, chiar înainte de venirea toamnei, prețurile au revenit pe minus în majoritatea cazurilor – cu o singură excepție (Timișoara, n.r.)", se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.
Capitala se situează pe primul loc în topul reducerilor consemnate de la începutul anului în marile orașe. Apartamentele scoase la vânzare în București s-au ieftinit cu 7,38% în acest interval, de la 1.138 la 1.054 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 1,5% mai mică decât cea de la finele lunii iulie 2013. În luna august, apartamentele noi au ajuns la o valoare medie de 1.173 de euro pe metru pătrat, cu 1,8% mai puțin decât în luna precedentă. Scăderea a fost mai puțin accentuată pe segmentul apartamentelor vechi: cu un preț mediu cerut de 1.000 de euro pe metru pătrat, acestea sunt cu 0,6% mai ieftine decât luna trecută.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















