Home Economic-Financiar Schimbari radicale, conflicte deschise si maxime istorice pe piata de capital

Schimbari radicale, conflicte deschise si maxime istorice pe piata de capital

DISTRIBUIŢI

– Bursa de Valori – teatru de lupta intre actionarii majoritari si cei minoritari

– Speculatorii s-au descurcat cel mai bine in -ceata- ofertelor publice obligatorii

– Indicii burselor au depasit valorile nominale cu care au fost lansati

– Brokerilor, intermediarilor si societatilor de valori mobiliare li s-au pregatit regulamente drastice de transparenta

Ca si in celelalte sectoare ale economiei, regulile jocului au fost schimbate radical in ceea ce priveste tranzactiile bursiere. Inca de la inceputul anului, Regulamentele CNVM au modificat aproape complet -atmosfera- tranzactiilor, iar in vara au intrat in vigoare noile legi privind activitatile specifice pietelor de capital. Chiar si in aceste conditii, indicii bursieri BET si RASDAQ au inregistrat maxime istorice, cu valori superioare inclusiv fata de cele nominale.

Una dintre cele mai controversate reglementari a fost cea referitoare la ofertele publice de preluare a pachetelor reziduale, stabilite ca fiind obligatorii pentru actionarii care detin peste 90% din capitalul social al unei societati listate; dupa preluarea integrala, respectivele societati urmeaza sa fie delistate de pe pietele bursiere. Aparuse legea si trebuia aplicata, dar administratorii nu aveau un instrument de calcul pentru valoarea acelor actiuni reziduale, supuse ofertarii publice! Timp de cateva luni, pe aceasta -piata- formata ad-hoc a fost o ceata totala, cu oscilatii incredibile de preturi, plina de zvonuri derutante privind oportunitatea de investitie intr-un pachet rezidual sau altul. Cum era de asteptat, intre actionarii care detineau pachetul majoritar si cei -minoritari- s-a declansat un puternic conflict de interese din care au iesit castigatori… speculatorii bursieri cu experienta, -specializati- in a se descurca in astfel de situatii.

Vedetele Bursei: obligatiunile municipale

Emisiunile de obligatiuni lansate de catre municipalitatile unor orase au atras, in 2002, peste 4,5 milioane de dolari. La un an de la prima emisiune de obligatiuni municipale inscrise la cota Bursei de Valori Bucuresti, rezultatele sunt mult peste asteptarile brokerilor. Pana in octombrie, detinatorii (majoritatea persoane fizice) au subscris 66,5 miliarde de lei, iar la sfarsitul anului 2002 expertii bursieri estimeaza ca valoarea totala a acestora a atins 139 miliarde de lei. Cronologia evenimentelor legate de obligatiunile municipale arata ca, rand pe rand, dupa succesele inregistrate de Mangalia si Predeal, au intrat in joc tot mai multe orase: Zalau in iunie (10 miliarde de lei), Alba Iulia in iulie (16 miliarde), Cluj-Napoca in august (25 miliarde de lei – obligatiuni care, potrivit intermediarului financiar, au fost subscrise in totalitate in doar 90 de minute), dupa care au urmat Breaza, Bacau, Targu Mures, Predeal 2, Sebes… Aceasta dinamica i-a determinat pe multi analisti sa afirme ca obligatiunile municipale au devenit vedetele Bursei de Valori.

Curatenie generala pe Rasdaq

In cadrul unui proces de -curatare- a bursei electronice Rasdaq, in anul 2002 au fost suspendate de la tranzactionare in total 1.250 de societati. In prezent sunt 4.823 de societati listate pe bursa electronica Rasdaq, din care 3.481 tranzactionabile si 314 delistate. Chiar in aceste conditii, indicele Rasdaq-C (care cuantifica gradul de capitalizare a pietei) a inregistrat o crestere de 27,22%. De altfel, toti parametrii Rasdaq si-au depasit valorile nominale stabilite in momentul lansarii.

Tot in acest an, bursa electronica a trecut de la formula de tranzactionare pe platforma unica la despartirea in trei categorii de tranzactii, in functie de performantele inregistrate de societatile listate: suma actiunilor celor care detin un procent mai mic de 5% din numarul total de actiuni ale emitentului, capitalizarea medie sau capitalul social, frecventa tranzactiilor, profitul (pentru cel putin un exercitiu financiar din ultimele doua), cifra de afaceri si valoarea totala a activelor.

Brokerii trebuie sa fie cu ochii-n patru

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) le-a pus gand rau brokerilor… controversati: potrivit Regulamentului nr. 3/2002, institutia va avea posibilitatea sa refuze autorizarea unei societati de servicii de investitii financiare – actualele societati de valori mobiliare – daca nu este convinsa de reputatia, pregatirea si experienta profesionala a conducatorilor societatii, precum si de calitatea fondurilor si a actionarilor semnificativi. Astfel ca numarul societatilor de valori mobiliare ar putea sa se reduca in urma reautorizarii ca societati de servicii de investitii financiare (SSIF), care se va realiza pana la 9 aprilie 2003. Elaborarea noului regulament -a avut in vedere prevederile Directivei Europene 93/22 privind societatile de intermediere pe piata de capital-, au explicat oficialii CNVM, care se si asteapta la critici care sa reclame o birocratie excesiva prin introducerea acestor noi reglementari.

Comisia vrea sa stie tot: la autorizare, societatile vor fi nevoite sa prezinte CNVM un proiect de act constitutiv si un plan de afaceri. De asemenea, SSIF vor avea un compartiment de control intern cu rol de verificare a respectarii legislatiei pietei de capital si a normelor de catre operatorii pietei si personalul acestora. Persoanele din acest compartiment vor fi supuse autorizarii CNVM si sunt subordonate direct Consiliului de Administratie al SSIF. Practicile frauduloase vor fi sanctionate mult mai dur, cu amenzi usturatoare, retragerea sau chiar anularea autorizatiei de functionare a respectivei societati de servicii de investitii financiare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.