Home Economic-Financiar Schimburile comerciale cu Ungaria, in crestere cu 40%

Schimburile comerciale cu Ungaria, in crestere cu 40%

DISTRIBUIŢI


Schimburile comerciale romano-ungare pot atinge la sfarsitul anului pragul de 1,5 miliarde de dolari, nivel cu 40% mai mare decat volumul raportat la finele anului trecut, cand au atins un volum de 1,1 miliarde de dolari. Potrivit unui comunicat oficial al Consiliului de afaceri romano-ungar, Ungaria ocupa pozitia a opta in randul statelor cu care tara noastra are relatii comerciale. Presedintele Consiliului de afaceri romano-ungar, Gheorghe Copos, a apreciat ca -volumul importurilor si exporturilor desfasurate de tara noastra cu Ungaria, desi in crestere, se situeaza la un nivel scazut in comparatie cu potentialul celor doua tari-. Reuniti la Bucuresti, atat reprezentantii Consiliului roman, cat si cei ai Consiliului din Ungaria au trasat prioritatile in privinta dezvoltarii si extinderii relatiilor de afaceri dintre firmele romanesti si cele maghiare, in perspectiva aderarii Romaniei la UE. -Ungaria poate sa devina o punte de legatura pentru Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana-, a precizat Copos, care a adaugat faptul ca aderarea noastra la UE inseamna triplarea investitiilor straine, ce pot ajunge la un nivel de peste 20 miliarde de dolari. -Investitorii maghiari au propus o dezvoltare regionala a pietei petrolului, aceasta alianta avand toate sansele sa devina un punct strategic pentru Uniunea Europeana-, a declarat Victor Dumitriu, vicepresedintele in cadrul Autoritatii pentru Privatizare. Reprezentantii investitorilor maghiari prezenti in Romania si-au manifestat interesul pentru proiecte comune privind domenii de mare interes, printre acestea numarandu-se transportul energiei electrice, turismul, infrastructura, sectorul gazelor naturale si telecomunicatiile. Potrivit datelor oferite de reprezentantii Consiliului, in tara noastra, la sfarsitul primului semestru, existau 4.173 de societati cu capital mixt romano-ungar, investitiile acestora situandu-se la 216,36 milioane de dolari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.