Home Economic-Financiar Sectoarele petrolier si financiar – preferatele managerilor

Sectoarele petrolier si financiar – preferatele managerilor

DISTRIBUIŢI

Industria fondurilor de investitii reprezinta, poate, cel mai important segment al pietei financiare pe pietele occidentale, dat fiind echilibrul realizat intre riscurile asumate si potentialul de castig. -Majoritatea analistilor au estimat pentru anul 2006 o crestere a pietei romanesti de capital situata in intervalul 30%- 50%. Primele trei saptamani din acest an ne-au adus o crestere de peste 10%-, ne-a declarat directorul general al BT Asset Management, Radu Hanga.

Politica investitionala a administratorilor fondurilor ramane principala garantie in obtinerea randamentelor care au propulsat fondurile de actiuni in topul vedetelor pietei de capital. In functie de obiectivele stabilite, managerii fondurilor de actiuni vor aborda, in 2006, politici de promovare mai agresive sau nespeculative, pe termen lung, ajustate in functie de evolutia pietei sau in prelungirea celor din anii trecuti.

Politici investitionale

-Pentru anul 2006, politica de investitii isi va pastra in linii mari gandirea din anul 2005, dorindu-se ca expunerea pe piata bursiera a fondului Intercapital sa fie de circa 50-80% din activ, in functie de conjunctura pietei. De asemenea, se va participa la oferte publice de subscriere atat la obligatiuni municipale si corporatiste, dar mai ales la oferte publice initiale de actiuni-, ne-a explicat Sorina Constantin, analist financiar la Certinvest. Walter Blaj, directorul executiv al SAI Globinvest, societate care administreaza fondurile Napoca si Transilvania, ne-a precizat: -Politica noastra investitionala este una complet nespeculativa si orientata pe temen lung, iar efortul de analiza este orientat spre selectia acelor societati care au cele mai bune rezultate in activitatea lor sau a acelor actiuni care, in raport cu rezultatele, sunt tranzactionate la preturi sub valoarea lor reala-. Si managerii SAI SIRA, care administreaza FDI Omninvest, vor miza in 2006 pe actiuni subevaluate: -Sunt de parere ca multe actiuni au ajuns la o valoare apropiata de valoarea reala, asa ca vom cauta in continuare actiuni subevaluate cu o situatie financiara buna-, ne-a declarat presedintele Dorin Danescu.

Pentru mai nou intratele pe piata BT Maxim si BT Clasic, politica de promovare adoptata de BT Asset Management nu a fost, in 2005, una foarte agresiva. -Aceasta situatie se va schimba incepand cu anul 2006, strategia de marketing fiind structurata pe trei componente: ajustarea portofoliului de produse si servicii (fonduri de investitii, conturi individuale) pentru a raspunde cerintelor pietei; promovarea acestora prin intermediul canalelor media si a retelei de distributie; utilizarea eficienta a retelei de distributie pe care o reprezinta unitatile teritoriale ale Bancii Transilvania-, ne-a declarat Radu Hanga. Cresterea vizibilitatii fondului Active Dinamic este vizata si de SSIF Asset Management. -Pentru anul 2006, urmarim in primul rand largirea retelei de distributie, asa incat produsul nostru sa fie mult mai la indemana investitorilor, atat pentru cumparari cat si pentru rascumparari, in incercarea de a asigura o sporire a lichiditatii acestei forme de investire-, ne-a precizat Laurentiu Rosoiu, broker la Asset Management.

Estimari

Pentru 2006, se preconizeaza ca ranadamentul va fi putin sub cel obtinut in 2005, insa nu cu mult. -Un randament estimat intr-o varianta pesimista ar putea fi in jurul procentului de 30%, iar intr-o varianta optimista, apropiat de cel al anului 2005, de 34-36%-, considera Sorina Constantin. -Speram in randamente pentru fonduri cel putin la fel de ridicate cu cele de anul trecut-, sustine si Dorin Danescu. -Cred ca 2006 va fi anul segmentului petrolier-, a adaugat presedintele SAI SIRA. Pe de alta parte, segmentul preferat de BT Asset Management este cel financiar: -Sectorul pe care il apreciem a avea cel mai mare potential de crestere in acest an este sectorul financiar-, ne-a declarat Radu Hanga.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.